Stargate Crewing Agency, firma viceprimarului Ionuț Rusu, are datorii mai mari de opt ori decât profitul

Ionuț Rusu și sediul de pe strada Ion Lavohari al companiei sale. Deși compania avea aproape 60 de angajați în 2021, sediul nu are locuri de parcare. Sursă fotografii folosite pentru colajul: www.stargatecrewing.ro

Ionuț Rusu, actualul viceprimar al municipiului Constanța, deține o firmă de crewing, denumită Stargate Crewing Agency.

În anul 2021, aceasta a avut un profit net de 109.611 lei, deci mai puțin decât salariul pe care acesta îl primește ca viceprimar, deși, potrivit fostului city manager, nu calcă în primărie decât o dată pe săptămână (am solicitat un punct de vedere, nu l-am primit).

Anul 2022 a fost mai bun din bun de vedere financiar pentru firmă, la prima vedere. Cifra de afaceri a ajuns la 7.822.897 lei (de la 6.929.874 lei), iar profitul a urcat la 566.042 lei. Au crescut însă și datoriile, care au atins cea mai mare valoare din istoria companiei: 4.636.675 de lei. În 2021 erau de 4.009.637 lei și în 2017, ca să aveți un context, de numai 395.632. Firma are active imobilizate (adică bunurile și valori cu o durată de utilizare mai mare de un an și care nu se consumă la prima utilizare) de 3.208.365 lei.

Și numărul angajaților s-a redus simțitor, de la o medie de 58 în 2021 la 34 în 2022.

Deși este viceprimar, Ionuț Rusu pare că se ocupă îndeaproape de firmă. De pildă, spre finele anului 2022 dădea interviuri în Ziarul Financiar în care vorbea despre cererea de pe piață pentru marinari.

Stargate Crewing Agency are ca administrator pe Răducanu Florin Bogdan. Acesta a intrat recent în acționariatul firmei Chefs Life, din care deține 49%. Chefs Life deține restaurantul Rozmarine, un restaurant scump, care se dorește a fi altceva pe piață. Ionuț Rusu a postat pe rețele de socializare o imagine în care mulțumește lui chef Octavian Băloi (care avea 100% din acțiuni) pentru sprijinul acordat în campania electorală.

Recomandări:

Cum încalcă Ionuț Rusu legea de când este viceprimar

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, cazare de lux în America pe bani publici

Ionuț Rusu, viceprimar al Constanței: „Ovanesian vă hărțuiește pe toți și voi sunteți niște proști și puneți botul!” VIDEO

Ionuț Rusu, de la ciulinii din câmp la scaunul de viceprimar. „C-așa-i în tenis” VIDEO


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

One thought on “Stargate Crewing Agency, firma viceprimarului Ionuț Rusu, are datorii mai mari de opt ori decât profitul

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Poliția Română: Peste 51.000 de persoane sunt înscrise în registrul agresorilor sexuali

sâm iun. 3 , 2023
Poliţia Română a anunțat, pe 3 iunie, că aproape 1.700 de persoane au fost luate în supraveghere, în luna mai, în urma măsurilor dispuse de anchetatori. Cei mai mulţi dintre cei vizaţi au fost plasaţi sub control judiciar. În acest moment, 13.307 persoane au măsuri preventive. „În perioada 1 – […]
viol

V-ar putea interesa și: