
Astăzi am asistat la un spectacol trist, dar revelator: declarațiile unui organizator de festival, Sunwaves, convins că fără el stațiunea Mamaia ar fi un pustiu turistic.
Un om care critică jandarmii pentru controalele antidrog — deși anul trecut au fost prinși în flagrant, chiar la porțile evenimentului său, peste 150 de consumatori de droguri, și în anii trecuți Pro TV filma în direct când unii dintre participanți se drogau! Un om deranjat că a fost amendat pentru construcții ilegale și pe procurorii care îndrăznesc să investigheze dacă sub nisipul unde ar urma să aibă loc festivalul s-au ascuns droguri.
Această mentalitate nu este singulară. Tot mai mulți vin pe litoral să facă bani rapizi și cred că orașele, instituțiile, legea și presa trebuie să le fie slugi tăcute. Dacă sunt prețuri exagerate, lipsă de locuri de parcare sau nereguli grave semnalate de Protecția Consumatorului, ni se cere nouă, jurnaliștilor, vouă, care scrieți pe rețelele sociale, să tăcem. Sau, mai rău, să aplaudăm.
Să fie clar: Mamaia nu este a voastră. Este a tuturor celor care muncesc, plătesc taxe, respectă legea și își doresc o stațiune civilizată. Nu a celor care vor doar profit rapid, fără reguli. Nu a celor care cred că rolul jurnaliștilor este să fie complici ai tăcerii, nu martori ai realității.
Dacă stațiunea a ajuns să fie cunoscută mai degrabă pentru haos urbanistic, droguri și prețuri scandaloase decât pentru eleganță și ospitalitate, vina este în primul rând a acestor „salvatori” de ocazie care cred că litoralul românesc le datorează recunoștință eternă. Nu, nu le datorează nimic.
Cine construiește cu respect pentru lege, pentru oameni și pentru loc, merită sprijin. Cine cere libertate totală pentru încălcarea legilor, merită doar ce oferă legea: controale, amenzi și, dacă este cazul, dosare penale. Iar jurnaliștii, oricât de mult v-ar deranja, nu sunt aici să vă ajute să vindeți iluzii.
Recomandare: A fost odată un oraș: anii pierduți ai Constanței
Cine este acest celebru organizator ? De ce ar fi important un festival de acest gen ?
Ia ghici? Ca să se închirieze toate construcțiile ălea haotice, pe care ghici, nu le-a construit organizatorul ăla de evenimente!
Și banii unde se duc? La cei care au dat autorizații!!!!
Și? La cei care trebuia să le verifice și…au închis ochii!
Nordis îți spune ceva?
Apreciez luarea de poziție!
Intimidarea și nesimțirea unora nu trebuie sa mai fie permisă, doar daca acești indivizi nu au mituit ceva persoane și astfel controlează situația! Sper că nu!
Aveți perfectă dreptate.Pestele de la cap se înmpute.Cu un marinar eșuat precum Chirac,asta este un realitatea.
Așa cum a fost înrădăcinat de atâția ani acest festival Sunwaves în Mamaia, tot așa se poate și dezrădăcina! Să-i mai învățăm pe tinerii de azi și altceva înafară de droguri. Pentru că și acest festival Sunwaves este unul dintre festivalurile dogurilor!
Da, așa rezolvi problema drogurilor. Desființarea festivalelor nu face decât să dăuneze economiei locale. Drogatii se vor droga în continuare și fără sunwaves sau Neversea. Atâta potențial avem pe litoral pe care nu îl valorificăm pentru ca suntem ocupați să fim suverani… trist și mulți prosti.
Andrei, daca nu te cheama si Caramitru ar trebui sa iti fie rusine. Festivaluri de acest gen nu trebuie organizate in orase ori in statiuni turistice, vezi Woodstock ori Glastonbury. Economia locala (daca nu vinde droguri) nu prea castiga ci doar are de suportat si de reparat stricaciunile
Nu se gândesc că copii pot găsi pastile de droguri și să creadă că sunt bomboane? Sau că lumea se poate înțepa in seringile de sub nisip pregătie pentru aia care vor sa își înțepe venele?
Cristi ești retard. Drogații se vor droga și fără festivaluri. După mintea ta hai sa desființăm și mașinile că unii fac accidente, nu?
Super show al distrugerii creierelor.
a fost o statiune a tuturor, acum este a manelistilor, cocalarilor si a celor dornici de inavutire peste noapte.
Cam tot litoralul si nu numai, a ajuns asa.
Am dat tara pe mana lupilor…
Asa eeeeee……
A fost a noastră pe vremea lui Ceaușescu. Acum e a interlopilor.
Spuneti asa: „Tot mai mulți vin pe litoral să facă bani rapizi…”
Fara suparare, dar cand e sa „vina” pe litoral turistii care isi lasa banii aici si va aduc profitul de care aveti nevoie, e bine sa se vina din alte parti pe litoral? Cand e sa isi porneasca un bussines sau sa ofere prestarea unor servicii un antreprenor din tara, aaaa, ce cauti tu din Cluj, Suceava, Craiova aici? Ai venit sa faci bani rapizi? Aici e Constanta bai! Doar noi avem dreptul asta!
Poi atunci ia luati-va fratilor toate ofertele si pliantele cu litoralul VOSTRU pe care le vindeti in toate agentiile de turism din Cluj, Suceava, Craiova? Voi nu ati mers acolo sa atrageti turistii? Sa faceti bani rapizi din cel care castiga salariu peste an in Cluj, Suceava, Craiova si cheltuie vara bugete serioase de vacanta pe litoral?
Adica sa vina sute de mii de romani sa cheltuie bani „rapid” in Mamaia e ok! Sa vina alti antreprenori romani sa incaseze prin Mamaia… incepeti sa maraiti ca dulaii, ca haleala e doar a voastra, nu?