Statul român se împrumută de la persoanele fizice și oferă o dobândă de 8,25% pe an

tezaur

Românii pot investi, începând de luni, 8 august, în titlurile de stat Tezaur, cu maturitate de un an şi dobândă anuală de 8,25%, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

În luna iulie, persoanele fizice au investit 1,49 miliarde lei în titluri de stat Tezaur.

Titlurile de stat pot fi cumpărate online între 8 şi 26 august 2022, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Între 8 şi 29 august 2022 acestea pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei Statului iar în perioada 8 – 26 august 2022 în mediul urban şi 8 – 25 august 2022 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.

Conform MF, dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

MF menţionează că sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Un român care a împușcat mai mulți polițiști în Spania cere să fie eutanasiat

Fri Aug 5 , 2022
Tribunalul din Tarragona a aprobat cererea de eutanasiere a unui român devenit paraplegic pe 14 decembrie. Bărbatul a fost împuşcat după ce a deschis focul în compania pentru care lucra şi a omorât trei angajaţi şi doi poliţişti, relatează El Pais. Instanţa apreciază că nu există motive legale pentru revocarea […]