Statul se împrumută de la români cu dobânzi de până la 8,6%, cele mai mari de la lansarea programului TEZAUR

tezaur

Începând de luni, 4 iulie a.c., românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 8,25% și 8,6%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Interesul românilor pentru titlurile de stat TEZAUR s-a menținut la un nivel ridicat și în luna iunie, suma investită fiind de 1,39 miliarde lei.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • Între 04 – 26 iulie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online.
  • Între 04 – 27 iulie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • Între 04 – 26 iulie 2022 în mediul urban și 04 – 25 iulie 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

Inflația a ajuns la 14,5%

Rata inflației a ajuns în luna mai la 14,5%, după o creștere de 0,7 puncte procentuale. Rata inflației a crescut de la 13,8%, cât era în aprilie.

În luna mai s-au scumpit mărfurile nealimentare cu 17,8%, mărfurile alimentare cu 14,25% iar serviciile cu 7,47%.

Cartofii au înregistrat cea mai mare creștere a prețului dintre alimente, cu 50,93%, urmat de ulei, cu 44,14%, mălaiul cu 31,55%, făina cu 30,13% iar pâinea cu 22,51%.

Între scumpirile la mărfurile nealimentare se numără și cele la utilități. Prețul gazelor s-a mărit cu 86,71%, energia termică cu 22,98%, energia electrică cu 18,46% iar combustibilul cu 38,48%.

„Pe termen scurt, rata anuală a inflaţiei IPC este anticipată să avanseze până în luna iunie, când ar urma să atingă un maximum de 14,2%. Evoluţia va avea loc pe fondul presiunilor din partea costurilor de producţie (cu energia, materiile prime, transportul), exacerbate recent de invazia Rusiei în Ucraina, ceea ce a ocazionat o transmisie relativ accelerată a acestora asupra preţurilor de vânzare ale bunurilor şi tarifelor serviciilor din coşul indicelui CORE2 ajustat. De asemenea, dinamica IPC va reflecta şi majorarea preţurilor la energia electrică şi gazele naturale în luna aprilie 2022, în condiţiile expirării măsurilor anterioare de compensare şi plafonare şi ale trecerii la noua schemă, care presupune condiţii de eligibilitate mai stricte. Totuşi, intensitatea acestor presiuni este apreciată a se diminua pe termen mediu, pe măsura disipării presupuse a efectelor asociate războiului”, se spune în Raportul publicat pe 12 mai.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Parcarea din stațiunea Mamaia, zona Butoaie, se reabilitează

Fri Jul 1 , 2022
Primăria Constanța a anunțat că parcarea din zona Butoaie, Mamaia, se reabilitează. Echipele Confort Urban intervin astăzi cu utilaje pentru asfaltare. Se toarnă cel de-al doilea strat de asfalt, cel de uzură, după ce ieri suprafața carosabilă a fost îmbrăcată în binder. După finalizarea lucrărilor de asfaltare, se vor aplica […]