Stelian Gima, consilier județean, proiect pentru construirea unui teatru pentru copii

stelian gima

Stelian Gima și Bogdan Bola, consilieri județeni PNL Constanța, au depus un proiect de hotărâre care vizează construirea primului teatru de copii din județ.

Iată ce spune Stelian Gima despre aceasta:

„Pentru prima dată în istoria bătrânei cetăți Tomis, autoritățile județene doresc să realizeze ceva pentru cultura acestei urbe. Astfel, după ce toate minunatele acte de cultură ce au avut loc la Constanța s-au desfășurat în fosta sală de festivități a Colegiului „Mircea cel Bătrân” (actualmente „Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski”), Teatrul Elpis al comunității elene (cea mai veche sală de teatru, încă în funcțiune) și în clădirea ctitorită de filantropul grec Demostene Tranulis și mai apoi donată statului român (actualmente „Teatrul de stat Constanța”..sau cum îl cunosc toți constănțenii „Teatrul Fantasio”), considerăm că este momentul să ne aducem și noi aportul.

După ce în perioada 2008- 2016, conducerea Consiliului Județean Constanța a dorit desființarea culturii constănțene prin tăieri de salarii și de investiții, umilințe teribile la adresa artiștilor și nu numai, după ce am fost ignorați și mințiți de către autoritățile locale, la inițiativa mea și cu sprijinul colegului meu, consilier județean Bogdan Bola, am întocmit și depus la Registratura Consiliului Județean Constanța sub nr. 16974 din 21.06.2018 un proiect cu privire la construirea primului teatru de copii din județul Constanța.

Este un proiect care a plecat din inima domnului Vasile GHERGHILESCU (fostul director al acestei instituții), cel ce a înființat în anul 2003 Teatrul pentru Copii și Tineret pe structura vechiului Teatru de păpuși. Este ceea ce Bogdan și cu mine dorim să devină un „declick” pentru toți cei care se gândesc la viitorul acestui oraș, al copiilor și nepoților noștri.

Și pentru că vorbim de copii, proiectul dorește să transforme o zonă a acestui oraș într-un spațiu destinat exclusiv celor mici, unde aceștia să vină pentru un spectacol la Delfinariu, unde să poată vizita Planetariul sau frumoasa microrezervație, expoziția de păsări exotice sau să practice echitația, să se plimbe în aer liber și, de ce nu, să urmărească o piesă de teatru pentru copii. Este vorba despre zona Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța.

Considerăm că este oportun și ușor de realizat acest proiect, mai ales că există posibilitatea accesării unor fonduri pentru construirea acestui obiectiv pe dezvoltare metropolitană. În continuarea acestor câteva gânduri, vă prezentăm și proiectul nostru, în speranța obținerii unui sprijin cât mai puternic pentru ca proiectul să capete viață și să se transforme în realitate.”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Stelian Gima, consilier județean, proiect pentru construirea unui teatru pentru copii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Aproape 1 milion de persoane trec granița pe la Vama Veche

joi iul. 5 , 2018
Pentru că, în perioada verii, creşte numărul turiştilor români şi străini care tranzitează punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Bulgaria, Garda de Coastă a luat o serie de măsuri menite să fluidizeze traficul prin punctele de trecere. Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanţilor la trafic […]
vama veche punct frontiera (5)

V-ar putea interesa și: