Stelian Ion: „Chițăim după 200.000 de lei, ne milogim de unii și alții să obținem suma asta”. Este fix suma donată de Celco partidului

Distribuie:

USR are mari probleme financiare. Nu mai are bani de chirie. PS News scrie că a fost scandal mare într-o ședință a partidului, în care membrii de partid au căutat o soluție prin care să fenteze legislația pentru a avea acces la banii statului. Și după ce s-au înmulțit criticile la adresa Biroului Național al partidului, n-au lipsit nici amenințările cu bătaia.

În ședință a luat cuvântul și deputatul Stelian Ion, candidat la Primăria Constanța.

Înregistrarea care a ajuns la redacția PS News este din 2019 și scoate la iveală harababura din interiorul partidului și faptul că USR a încălcat conștient legislația din România care interzice subînchirierea, continuând să funcționeze în afara legii și după controlul AEP.

În discuție a intervenit și Stelian Ion.

„O sumă foarte mare s-a strâns deocamdată si înțeleg ca urmează un alt val. Daca ajungem la 200.000 de lei, o suma pe care am putea s-o folosim in campania electorala, si după care acum chițăim, adică efectiv ne milogim de unii si alții sa obținem suma asta… Ar fi fost mult mai util sa-i folosim acolo. Problema cu instanțele si toți avocații știu ca niciodată nu poți sa garantezi nicio soluție. Era o chestiune de management. Eu când am primit o amenda, am preferat sa plătesc amenda, jumătate din minim, chiar dacă eram nevinovat, si sa mă judec apoi sa primesc banii înapoi.”, a spus acesta.

Acesta a mai spus că trebuie să facă orice se poate pe cale administrativă pentru „a nu ajunge la mâna instanțelor”.

Așadar, USR are nevoie, în anul 2019, de 200.00 de lei. Am încercat să aflăm când a fost făcută înregistrarea audio. Cu siguranță unde între 3 octombrie și noiembrie. Reiese clar din ce spune un USR-ist în înregistrare.

„Am o factură pe 3 octombrie. Ce fac? O plătesc? O stornez? Aștept sa vad ce se întâmplă. Legal, știe cineva daca are repercusiuni si asupra parlamentarilor? Cu toate astea, dacă e sa încetăm acum, toate contractele, ar trebui sa le incetam de azi, sa nu se mai emita facturile pe noiembrie. Chiar daca vine controlul si ne amendeaza, sa incercam in instanța. Dar sa încetăm contractele astea.”

Interesant este că, în aceeași perioadă, USR primea o donație de fix 200.000 de lei de la o firmă din Constanța, Celco SA. Data donației este, potrivit Monitorului Oficial, 18.10.2019. Este fix suma despre care Stelian Ion spunea: „…acum ne milogim de unii și alții să obținem suma asta”. Coincidență sau nu?

Suma a fost donată de firma constănțeană direct la București, nu la filiala din Constanța.

„Dacă cineva face o donație pentru USR, știu că o face din bună credință, cu dorința de a vedea un alt fel de politică în România. Le voi mulțumi acestor susținători, inclusiv dezvoltatorilor imobiliari când se numără printre ei. Donațiile sunt firești, dar nu înseamnă vreun tratament preferențial din partea noastră.”, a clarificat Stelian Ion.

Reamintim că verii Dușu construiesc două blocuri între case, în zona Trocadero. USR nu a atacat proiectul nici înainte, nici după.

În 2019, USR a primit donații de 2.349.738,52 lei. Autoritatea Electorală Permanentă a făcut și o estimare a sumelor totale pe care le vor primi partidele în acest an, care vor totaliza 181.441.000 lei, din care: PSD – 85.251.435,58 lei; PNL – 47.319.086,84 lei; USR – 12.634.052,50 lei.

Citește și: Constanța, orașul în care politicienii tac selectiv, ONG-urile suferă de orbul găinii și interesele financiare sunt deasupra a tot și toate

raja constanța

Avarie RAJA în stațiunea Mamaia

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui hidrant avariat, din zona Grand Ballroom Melody din Stațiunea Mamaia, RAJA S.A. este nevoită să întrerupă furnizarea apei…
Read More

Articole recente

sprijina-jurnalismul-independent
Constanta-financiara-sigla-jpg

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.