Stelian Ion: „Construirea unei clădiri peste vestigiile de lângă “Lupoaică” reprezintă un act de batjocură a istoriei Constanței. Noul primar nu poate revoca autorizația de construire nici dacă ar vrea”

imobil familia bucovala piata ovidiu constanta
Așa va arăta blocul construit în zonă

Stelian Ion, fost candidat la funcția de primar al municipiului Constanța, a declarat, azi, pe pagina sa de Facebook, că ridicarea unei clădiri peste vestigiile de lângă „Lupoaică„ reprezintă un „act de batjocură a istoriei Constanței și un gest de sfidare a constănțenilor, a societății civile și a comunității științifice.” Tot el afirmă că actualul primar, Vergil Chițac, nu poate revoca autorizația de construire.

Lucrările în zonă au reînceput, după ce fuseseră sistate, la ordinul procurorilor. Tot ei au decis că lucrările pot fi reluate.

Iată ce spune Stelian Ion:

„După ce, în urma unei plângeri penale, procurorul a dispus sistarea lucrărilor, acum acestea au fost reluate. Se pare că încă din luna august procurorul de caz revocase măsura sistării lucrărilor.

Ce e de făcut? Potrivit Codului de procedură penală, orice persoană căreia i s-au vătămat interese legitime poate formula plângere împotriva masurilor și actelor de urmărire penală. Sunt convins că o astfel de plângere împotriva revocării sistării lucrărilor va fi formulată în zilele următoare. Pe de altă parte, în urma demersurilor Asociației Verde Urban, Inspectoratul de Stat în Construcții a constatat niște nereguli la acea lucrare, sesizând instituția prefectului. Prefectul este cel care are, din punct de vedere legal, obligația de a veghea la respectarea legalității actelor administrative și poate cere în instanță anularea lor, acțiunea sa conducând automat la suspendarea actului administrativ. Primarul Făgădău a emis această mizerabilă autorizație de construire și a girat adoptarea planului urbanistic zonal care a mutilat încă o parte de istorie a Constanței. Omul e trimis deja în judecată de DNA pentru alte matrapazlâcuri și, probabil, va plăti pentru ele.

Noul primar nu poate revoca autorizația de construire nici dacă ar vrea. Cel mult poate dispune o verificare cu privire la modul de eliberare a unor autorizații de construire dubioase, iar în cazul acesta particular poate insista, la rândul său, către instituția prefectului pentru a o determina să atace în contencios administrativ autorizația de construire și PUZ-ul. Pentru oprirea unor astfel de orori urbanistice este nevoie de multe ori de efortul concertat al mai multor persoane și autorități. În cazul de față au contat și contează în continuare demersurile ONG-urilor, ale unor constănțeni cu simț civic, ale unor instituții precum Inspectoratul de Stat în Construcții, Prefectul Constanței, Primarul Constanței etc.

De altfel, eu am trimis o petiție pe această temă și la Ministerul Culturii, deci situația de la “Lupoaică” este cunoscută și la nivel guvernamental.

Din păcate, mafia pesedistă a lăsat în urma sa un oraș mutilat, cu sute de astfel de probleme, unele mai grave decât altele. De aceea, toți cei care pot contribui câtuși de puțin la ameliorarea situației trebuie să se implice, lăsând la o parte interesele mărunte și orgoliile păguboase.”

Pe 31 ianuarie 2020, Decebal Făgădău, primarul de atunci, spunea că blocul se construiește legal.

„Din punct de vedere legal, acest proiect are tot ce îi trebuie. Proiectul spune foarte clar cum trebuie pusă în valoare zona aceasta de vestigii. Eu nu fac lucrul acesta de dragul politicii, pentru că, până una alta, vreau să mă uit în oglindă”, a declarat acesta.

Primarul a explicat că în 2003 a fost elaborat PUZ Peninsulă cu accent vertical ce prevede ridicarea în zona „Lupoaică” a unui imobil  P+8 sau mai înalt. Făgădău a spus că a făcut o interpretare în cadrul Comisiei Tehnice de Urbanism din Primărie și  s-a stabilit ca regimul de înălţime să fie maxim P+4.

Mă bucur foarte multe că oraşul nostru are viaţă, că am văzut societatea civilă implicată şi interesată. Decojesc acest aspect de interesul politic şi spun că încurajez şi apreciez această implicare a societăţii civile. Mi-aş fi dorit ca ea să fi fost prezentă în toate etapele acestui proiect sau, de ce nu, din 2003. Atunci, un arhitect roman, Dorin Ștefan, a elaborat PUZ Peninsulă. Ce prevede acest PUZ – accent vertical, cu alte cuvinte un imobil P+8 sau mai înalt. Asta prevede din 2003 PUZ-ul zonei peninsulare.

 Ştiu că domnul Stelian Bucovală este membru PNL, că este unul dintre principalii sponsori ai PNL, ştiu că datorită dânsului mulţi dintre consilierii locali, judeţeni sau parlamentarii constănţeni sunt în funcţie. Știu că şi-a dorit ca acest proiect să fie implementat mai rapid. Îl cunosc pe Stelian Bucovală şi vă spun că i-am promis de la început că ştiu că este finanţator al PNL, dar administraţia mea nu va fi o ghioagă politică împotriva dânsului. Dar că, în schimb, mă voi asigura că fiecare pas legal va fi făcut cu sfinţenie. Tocmai de aceea, eu nu am tratat politic acest subiect, cu toate că aveam toate argumentele să o fac. Eu sunt Făgădău, PSD, ciuma roşie, Stelică Bucuvală este cel care i-a făcut pe mulţi, consilieri, parlamentari, cine sunt astăzi. El plăteşte campaniile electorale, potrivit Monitorului Oficial. Dar eu nu l-am tratat politic.

Vă spun traseul acestui proiect. Un traseu în care am fost singur, nu cu atâţia oameni cât s-au implicat acum. Pentru că PUZ prevedea accent vertical, P+8, noi am făcut o interpretare în cadrul Comisiei Tehnice de Urbanism din primărie şi am spus că este maximum P+4. Cu alte cuvinte, de la dorinţa investitorului de a fi P+8, noi le-am impus P+4. Mai mult, am cerut un Plan Urbanistic de Detaliu. Acesta a fost elaborat după un parcurs de câţiva ani. Hotărârea a fost adoptată în septembrie 2018, dar procesul efectiv a fost demarat 2013, după care a obţinut avize, certificate de urbanism, avize de la toate instituţiile, adrese de imobil, avizul Comisiei de Circulaţie, o analiză în Comisia Tehnică, avizul Direcţiei de Patrimoniu, acordul vecinilor, viză cadastrală, a elaborat un studiu istoric, a prezentat un raport de consultare publică, adresă şi aviz de la IPJ.

Vi se pare că am făcut pe undeva vreo scurtătură sau vreo concesie? Nu. S-a aprobat PUZ-ul în şedinţă de CLM, urmând toate etapele de transparenţă, PUZ votat cu două excepţii de toţi consilierii locali prezenţi. Cele două excepţii au fost Andrei Popescu şi fostul consilier liberal Romeo Rezeanu.

După ce a intrat în vigoare hotărârea de adoptare a PUD-ului, în 2018, investitorul a depus actele pentru certificate de urbanism pe care l-a obţinut în decembrie 2018, după care a mers iar la instituţii după alte avize, inclusiv la Direcţia pentru Cultură, unde a obţinut un aviz cu condiţii, înainte şi după eliberarea autorizaţiei.

Pe 18.09.2019 obţine autorizaţie de construire, valabilă 12 luni cu posibilitatea de prelungire până la 36 de luni. M-am bucurat foarte mult atunci când am văzut că Ministerul Culturii că se impune condiţia de punere în valoare a vestigiilor. Întrucât avizul de la Minister nu era însoţit şi de anexă, noi am solicitat investitorului să meargă şi să obţine vizarea de la Ministerul Culturii pe fiecare filă în parte. Nu am favorizat pe nimeni.

Eu privesc această investiţie în trei dimensiuni: una legală, civică, morală, de comunitate, şi al treilea – politic. Din punct de vedere legal, până în momentul semnării autorizaţiei de construire, nu există nicio fisură, nicio favoare pe care eu sau altcineva din echipa mea s-o fi făcut investitorului. Și controlul ISC va confirma tot ceea ce vă spun. Mai departe, în ceea ce priveşte grija faţă de patrimoniu, mă bucur că jurnaliştii şi cetăţenii au trezit conştiinţa şi identitatea acestei zone şi vreau ca orice lucrare să fie privită la fel.

Vreau să subliniez faptul că orice competenţă a mea sau a Poliţiei Locale s-au încheiat în momentul în care eu am semnat autorizaţia de construire. Nu am să-mi reproşez nimic din punct de vedere legal, nici mie, nici echipei mele. Noi am respectat tot ce spune legea. Legal, proiectul are tot ce-i trebuie. Proiectul spune clar ce trebuie pus în valoare din punct de vedere al vestigiilor. Nu am mai văzut atâta emoţie de la Cazino şi mi-aş dori să vad acelaşi lucru şi în privinţa Casei cu Lei! Mi-aş dori să văd această emulaţie nu doar prin prisma politicului, pentru că suntem cu toţii constănţeni!

  Din punct de vedere politic, unii vor să fure startul campaniei electorale, unii vor să manipuleze, iar alţii, ştiind care e legea, pentru că ei le fac, mint. Politic, acest subiect se va întoarce ca un boomerang, dacă uşor-uşor ne calmăm şi ne uităm cu toţii la hârtii. Eu pot să îi imput investitorului un singur lucru, ca om, iar Poliţia Locală şi-a făcut datoria pe acest subiect, legat de acces, de depozitarea pământului etc.”

Decebal Făgădău, primarul Constanței

Un comentariu

  • Are dreptate nea Ion. Banii vorbesc. Nu e rau asa – banii vorbesc peste tot in lume. Problema e ca in Constanta vorbesc prost. poate trebuie DUSHI la logoped.

Leave a Reply

Your email address will not be published.