
România este pe cale să piardă 231 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), bani europeni destinați investițiilor publice, dintr-un motiv care nu ține de lipsa soluțiilor, ci de iresponsabilitate și sabotaj instituțional, avertizează Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.
Potrivit acestuia, situația a fost confirmată public chiar de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: reforma pensiilor magistraților nu a fost implementată la timp, iar amânările repetate ale Curții Constituționale au făcut imposibilă respectarea termenului-limită asumat de România în fața Comisiei Europene. Consecința este una gravă: un jalon din PNRR ratat, bani europeni pierduți și o lovitură serioasă adusă credibilității României la nivel european.
Responsabili concreți pentru bani pierduți
Stelian Ion susține că această situație are responsabili clar identificați. Patru judecători ai Curții Constituționale, numiți de PSD, ar fi ales deliberat să blocheze deliberarea, părăsind ședința și refuzând intrarea în sala de judecată.
„Să fim corecți până la capăt: această situație are responsabili concreți. Patru judecători ai CCR, numiți de PSD, au ales deliberat să blocheze deliberarea, părăsind ședința și refuzând intrarea în sala de judecată. Nu vorbim despre o dezbatere juridică onestă, ci despre un boicot procedural care a împiedicat intrarea în vigoare a unei legi adoptate constituțional, după asumarea răspunderii Guvernului și cu avizul – fie el negativ – al CSM. Acest tip de comportament nu mai poate fi ascuns sub toga „independenței justiției”, arată fostul ministru al Justiției.
În acest context, invocarea „independenței justiției” nu mai poate justifica, în opinia sa, un comportament care produce pagube directe statului român.
Cine plătește factura?
Întrebarea-cheie ridicată de USR este simplă: cine suportă pierderea de 231 de milioane de euro?
Judecătorii CCR care au blocat deliberarea? CSM-ul, care s-a opus reformei? Sau cei care folosesc șantajul instituțional și procesele pentru a apăra privilegii?
Răspunsul este unul dur: factura va fi achitată din bugetul național, adică din banii tuturor contribuabililor – fonduri care ar fi trebuit să ajungă la școli, spitale, drumuri și investiții publice.
„Asta nu mai este o dispută juridică. Este un act de sabotaj împotriva interesului public”, subliniază Stelian Ion.
USR Constanța: 231 de milioane de euro, costul apărării privilegiilor
Și USR Constanța a reacționat public, atrăgând atenția asupra mizei uriașe:
„România pierde 231 de milioane de euro din PNRR. Bani pentru investiții. Pentru școli, spitale, drumuri. Se întâmplă asta din cauza întârzierii reformei pensiilor speciale, după repetate amânări și boicoturi din partea unor judecători CCR.”
Potrivit USR, suma pierdută se poate împărți simbolic între cei patru judecători care ar fi boicotat deliberarea:
- Cristian Deliorga – 57,75 milioane de euro
- Gheorghe Stan – 57,75 milioane de euro
- Bogdan Licu – 57,75 milioane de euro
- Mihai Busuioc – 57,75 milioane de euro
„Reforma pensiilor speciale nu mai poate aștepta”
Reprezentanții USR Constanța avertizează că timpul a expirat:
„Patru judecători CCR au decis că reforma pensiilor speciale poate aștepta.
Doar că nu mai poate aștepta Comisia Europeană. Aveam termene clare, mult depășite. Reforma pensiilor speciale trebuia realizată – este jalon din PNRR. Ce se întâmplă acum este sabotaj mascat în procedură. Este apărarea privilegiilor cu prețul banilor publici. Reforma pensiilor speciale nu mai poate aștepta.”




Bați câmpii. Iarăși. Ai făcut ceva când ai fost la butoane? Ce, erai prost. Ca toți dealtfel. Vă apucă grija față de români când pierdeți ciolanul. Este un tipar la specialii noștri. Rușine ție. Rușine tuturor. Nu veți tăia nimic de la nici un magistrat. Nu se vrea. Nu aveți sânge.