
Orașul Constanța are o strategie de dezvoltare și promovare a turismului.
Strategia de dezvoltare a turismului în Constanța este realizată de un grup de șapte persoane, trecuți pe copertă ca „experți”. Câteva dintre nume atrag atenția. Printre ele, cel al lui Vlad TĂUȘANCE, expert programare culturală, marketing și comunicare. Despre acesta, site-ul DCNews.ro spune că este „omul din spatele succesului online al lui KLAUS IOHANNIS”.
„M-am ocupat, în principal, de branding și de strategie online, apoi de strategie de conținut, implementare, tuning și certuri cu colegii. Am avut parte de o echipă multi-disciplinară și versatilă, așa că am jucat de mai multe posturi în cele trei luni de muncă. Obiectivele au relativ fost simple: să câștigăm primul loc în online – peste 1.000.000 de likeuri și un reach de peste 5.000.000 – apoi să câștigăm alegerile. Ne-am depășit obiectivele. Avem mai mulți fani ca Merkel sau Hollande, cel mai bun engagement, dar și clipuri cu un milion de unici și peste 100.000 de share-uri, adică mai bine decât Inna sau Obama„, a spus Vlad Tăușance.
Acesta l-ar putea ajuta și pe primarul Decebal Făgădău, care are un număr foarte mic de like-uri, pe Facebook, comparativ cu alți primari de orașe. Detalii AICI.
Tăușance s-a făcut remarcat și prin declarațiile catalogate drept șocante, de Evenimentul Zilei, prin care le lua apărarea patronilor de la Colectiv. Blogul său, pe care a făcut atunci anunțul, nu mai poate fi accesat acum.
“Patronii pe care-i vreți executați în piața publică, alături de cei care au dispărut în iadul de vineri, sunt vinovați. Suntem vinovați, împreună, pentru Vama Veche unde se îngrămădește o țară, vară de vară. Sunt vinovați pentru Centrul Vechi care a pus Bucureștiul pe harta city-break-urilor. Sunt vinovați pentru câteva sute de albume și câteva zeci de trupe. Lucrurile astea nu s-au născut din improvizații riscante, nu pentru că ”Merge și așa”, ci pentru că ”Altfel nu se poate!”. Așa a fost. La București, la Berlin, Ia Istanbul. Nu o să mai fie așa. Din păcate. Din fericire”, a scris Vlad Tăuşance, citat de EvZ.
O altă persoană care a redactat strategia este Jamil BENABDALLAH. Este un francez născut în Algeria, care deține o firmă de consultanță, SC Detente Consultants SRL, cu sediul în Ploiești. Acesta lucrat pentru mai multe strategii turistice, inclusiv pentru București și pentru Autoritatea Națională pentru Turism, de la care a primit 60.140 de lei pentru consultanță în vederea realizării Master Planului în domeniul turismului balnear. A vrut să lucreze și cu Prefectura Constanța și a sesizat Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor când oferta sa a fost respinsă.
Afacerile francezului nu merg însă foarte bine. Potrivit datelor furnizate de Vrajitorul.eu, în 2016 firma acestuia a avut un singur angajat, o cifră de afaceri de 62.657 lei și o pierdere de -48.596 lei.
„Baia Mare este pentru mine, astăzi, în nume și în suflet, mai mult de acasă”, afirmă ea (detalii AICI).
Andreea Ciortea este din Sibiu și are legătură cu Baia Mare. Este director executiv al Fundației Baia Mare 2021 și din această poziție a reușit să ducă Baia Mare pe lista scurtă a orașelor românești rămase în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Înainte de a-și oferi serviciile, Andreea Ciortea a lucrat la Sibiu ca manager de proiect în Centrul Cultural German Sibiu și a implementat o serie de proiecte culturale în cadrul acțiunii Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Detalii AICI.
Strategia mai este semnată de Sabina Leopa, urbanist, Teodor Manea, urbanist, Ilie Rotariu, expert turism și economia turismului, profesor cu experiență la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Draftul strategiei poate fi consultat AICI.
Vom reveni cu detalii despre cum văd acești experți dezvoltarea turismului în Constanța.
C.H.