Studenți din Rusia au ales să își finalizeze anul universitar în Constanța

Studenți ruși în Constanța

Studenți ruși în Constanța, în anul 2017

Urmare a unui parteneriat semnat din anul 2015 între Comunitatea Rușilor-Lipoveni din România-filala, Universitatea Guvernamentală de Stat din Moscova, reprezentată de Prof.Univ.Dr. Evghenii Iarovoi și Centrul Cultural ”Euxin” Mangalia, reprezentat de Dr. Tatiana Odobescu, seriile de studenți ruși continuă să vină în zona Mangalia-Constanța și chiar Tulcea pentru a face practică în specialitățile istorie-arheologie, geografie, biologie, arte plastice.

În acest an, Mangalia găzduiește două serii de studenți ruși, între 5-15 mai și 15-25 mai, de la specializările biologie, arte frumoase, istorie-arheologie. Cei de la Facultatea de geografie au plecat către Târgu Mureș, universitate cu care se realizează deja un schimb reciproc de studenți. Programul lor divers cuprinde multe vizite de studiu înlesnite de partenerii tot mai numeroși ai proiectului inițiat de CRLR Mangalia: Asociația Proactiv pentru Comunitate Mangalia, Primăria comunei 23 August și Consiliul Local al comunei 23 August, Școala Gimnazială ”George Coșbuc” 23 August, Primăria și Consiliul Local din Shabla (Bulgaria), Liceul ”Asen Zlatarov” Shabla, Primăria și Consiliul Local Limanu, Primăria și Consiliul Local Topalu, Universitatea ”Ovidius” Constanța, Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța, Direcția de cultură și sport Mangalia și multe alte instituții.

Început timid, acest proiect are ca scop realizarea de schimburi culturale înte tineri, cunoașterea realităților locale și oferă posibilitatea tinerilor români de a studia la Moscova. Prima tabără de practică a avut loc în august 2016, cu doar patru studenți și un profesor, iar în toamna aceluiași an prima tânără din România a fost primită în an pregătitor (limbă și civilizație rusă) la partenerii moscoviți. Ea finalizează în acest an cursurile anului al III-lea al Facultății de filologie, specialitatea franceză-engleză a MGOU (Universitatea Guvernamentală de Stat din Moscova).

În mai 2017 au avut loc două perioade de tabără de practică a studenților ruși la Mangalia și specializările lor s-au diversificat. Cei 40 de tineri, însoțiți de patru profesori universitari au vizitat obiective arheologice și istorice dobrogene, au studiat rezervațiile naturale și Delta Dunării, s-au documentat despre sistemul de învățământ din România, au creat vase de lut și statuete după modelul romano-bizantin și au legat prietenii cu studenții Universității ”Ovidius” Constanța (posibilitate apărută după ce Comunitatea Rușilor-lipoveni din Mangalia a facilitat schimbul de contacte).

În toamna anului 2017, o delegație românească coordonată de prof. Iacob Magdalena a participat la Conferința Internațională de Geografie ”Lecturile lui Dobrodeev”, ediția I organizată de MGOU.

„I-au trebuit trei ani acestui proiect să crească și să se dezvolte. Suntem hotărâți să mergem mai departe, deoarece cultura poate fi liantul între popoare”, a declarat Magdalena Iacob, președinte CRLR Mangalia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.