Sub semul crucii, un parlamentar le cere constănțenilor să nu-i mai lase pe Vergil Chițac și Felicia Ovanesian să intre în primărie

Un parlamentar de Constanța, supărat pentru că Primăria Constanța vrea să pună în executare decizia instanței care prevede demolarea bisericii de pe bd. Tomis, le cere constănțenilor să iasă în stradă și, mai mult, să nu le mai dea voie fizic lui Vergil Chițac și Feliciei Ovanesian să intre în primăria.

„Numai constănțenii le pot pune cruce, pot opri acest cuplu sinistru de a mai activa în primarie prin ieșirea masivă în stradă și blocarea accesului lor în Primăria Constanța.”, spune parlamentarul, pe Facebook, folosind semnul crucii înainte de text.

Nu a explicat și care sunt consecințele pentru acest gest cu iz penal.

Politicianul cu pricina este Dumitru Focșa, ales pe listele Alianței pentru Unirea Românilor, domiciliat în Lumina, nemulțumit de cum este condus orașul Constanța.

Iată ce spune acesta. Greșelile gramaticale (inclusiv dezacordul dintre subiect și predicat) nu ne aparțin:

„Privitor la biserica din zona Macul Roșu de pe B-dul Tomis, m-am documentat și am descoperit că încă din anul 2020 s-a aflat pe masa de lucru o solicitare a ÎPS Teodosie privind relocarea acesteia.

Solicitarea ÎPS a fost ”pasată” către Directorul Direcției PATRIMONIU și CADASTRU.

Contactat telefonic Domnul Cătălin Cucoarā, mi-a relatat că a avut mai multe discuții cu reprezentații Arhiepiscopiei Tomisului, cărora le-a spus că una din soluții privind relocarea bisericii “Izvorul Tămăduirii” ar fi terenul pe care se găsește una din epavele lui Mazare, la intersecția B-dul Tomis cu B-dul Aurel Vlaicu, teren în suprafață de 3706 mp înscris în Cartea Funciara cu nr. CF 256049 în favoarea UAT Constanța.

Ulterior domnul Cucoarā Cătălin și-a depus demisia și problema nu a mai fost preluată de nimeni altcineva. Întrebat de ce și-a dat demisia, acesta ne-a relatat că: …. ”felul fățarnic al primarului si mai ales al city managerului de a actiona, nu se cadra cu principiilor mele”.

Acum se pune întrebarea: ”De ce nu a vrut primarul Chițac și doamna City Manager să aloce măcar 1000 mp spre construcția unei biserici așa cum a fost promis cu 20 de ani în urmă?”. O fi și “această echipă toxică” parte din slugile elitei globaliste a lui Klaus Schwab, a celor care au călcat omenirea în picioare cu așa zisa plandemie?

Nu se știe, dar cert este că, ACEŞTIA sunt cei care au raspuns ordinelor lui Arafat, cei care au pus Jandarmeria să amendeze și să bată oamenii pe stradă că nu au mască, sunt CEI care au pus garduri și separat oamenii ca pe vite că nu aveau vaccinul în Târgulde Crăciun, dar au pus balerine despuiate și iluminate pe banii cetățenilor, transformând Sărbătoarea Nașterii Domnului într-un carnaval grotesc.

Cum să te aștepți la ceva bun și frumos de la un caracter așa hidos? Întrebare valabilă pentru ambii demonizați din Primăria Constanța.”

V-ar putea interesa și:

Scandal în Parlament. Constănțeanul Dumitru Focșa, de la AUR, a amenințat cu bătaia un PSD-ist. „Mă-ta e valutistă! Porcule!” VIDEO

Derapaj periculos al unui parlamentar AUR. Îl numește pe primar „câine senil”

Un senator AUR s-a ales cu poprire pe conturi pentru 1.500 de lei și dă vina pe „foamea de lichidități” a „guvernului dictaturii medicale”

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pe tot litoralul

Tue Jun 14 , 2022
Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, pentru municipiul Bucureşti şi 11 judeţe. Codul intră în vigoare la ora 12.00 şi va fi valabil până miercuri dimineaţă. Este vizat întreg litoralul, dar şi zone montane din mai multe judeţe. Potrivit ANM, de marţi, […]
ploaie constanta inundatii