Sunt ziarist și nu vreau nici pensie specială, nici să fiu scutit de impozitul pe venit

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
cristian hagi

„Ce părere ai despre scutirea de impozit de venit pentru ziariști?”, m-a întrebat un prieten.

I-am răspuns că nu sunt de acord, că presa trebuie ajutată, dar nu așa.

„Ar trebui să scrii ceva despre asta, De fapt, aici vor să bată ăștia…. Să vă discrediteze în fața cititorilor și să vă învrăjbească. Și pe urma să vină unul ca Nicolicea să vă reproșeze că ați acceptat”, mi-a răspuns.

Inițial, am ezitat să scriu, ca să nu fiu acuzat de falsitate.

Și totuși, cred că sunt lucruri care trebuie spuse.

Sunt ziarist și nu vreau nici pensie specială, nici să fiu scutit de impozitul pe venit. Nu sunt vorbe goale. Nu m-am înscris în nicio asociație de ziariști care mi-ar permite o eventuală pensie specială (e o condiție obligatorie). O spun public: nu vreau nici să fiu scutit de impozitul pe venit.

Cu pensia specială lucrurile sunt simple. Consider că fiecare trebuie să primească atât cât a contribuit. În România s-a ajuns la situații aberante, în care pensia este mult mai mare decât salariu. Înțeleg și logica unor pensii de serviciu, pentru militari, de exemplu. Cred însă că nu ar trebui să inventăm roata, ci să copiem un sistem european care funcționează. Repet, în ce mă privește, nimeni nu ar trebui să primească mai mult decât a contribuit.

Scutirea de impozitul pe venit este o falsă rezolvare a unei probleme reale: presa moare încet, iar calitatea actului de presă își dă, la rându-i, duhul.

O astfel de scutire nu va ajuta pe nimeni prea mult. Financiar, la un salariu brut de 3500 de lei, scutirea ar aduce 223 de lei în plus. N-aș băga mâna în foc însă că acești bani se vor duce la angajați și nu vor rămâne la patroni.

Principala calitate a unui jurnalist trebuie să fie independența. Acceptarea unui favor, în comparație cu alte categorii sociale, știrbește această independență. Devii dependent de cel care ți-l oferă. Devii vulnerabil în fața politicienilor. Ziariștii știu bine că pot face rost de bani, dacă vor, în multe feluri. Dar mai știu ceva: că nu poți călca linia decât o dată. Din moment ce ai făcut-o, devii vulnerabil pentru tot restul carierei. Prietenul meu are dreptate: cum ar mai râde politicienii mulțumiți că ziariștii se apleacă pentru a accepta acest ajutor. Cum s-ar mai bate mulțumiți pe burțile făcute în scaune pe care nu le merită. Ce-ar mai rânji…

Atenție, să nu confundăm independența cu imparțialitatea. Un ziarist trebuie să fie independent, dar nu poate rămâne imparțial. Asta este însă altă discuție.

Realitatea este că presa trece prin momente grele și trebuie ajutată. Se întâmplă în țări din vestul Europei.

Mihai Coman descrie, în lucrarea „Introducere în sistemul mass-media”, cum și de ce. Există sprijin direct și indirect. În Franța, de exemplu, statul poate plăti până la 50% din costurile de transport sau comunicare sau compensații financiare pentru cei care sunt pe pierdere (în anumite condiții). Acordă și reduceri de TVA sau de impozite la cumpărarea de echipamente, de pildă.

De ce? „În cazul în care nu ar interveni, ele ar fi nevoite să mărească prețul de vânzare, fapt ce ar conduce la restrângerea publicului lor și la îndepărtarea din spațiul informării, educării și dezbateri a unor categorii sociale cu venituri medii sau mici”, spune Mihai Coman. Evident, ajutorul nu se acordă oricui, ci anumitor instituții care respectă o serie de criterii.

Nu cred că modelul poate fi implementat în România. Pe de o parte, cel mai probabil, banii s-ar aloca discreționar. Pe de altă parte, aproape nimeni nu mai cumpără presă, ci o vrea gratis.

Asta este problema presei, care trebuie rezolvată cumva, dar nu de stat, ci de cititori. Majoritatea cititorilor nu vor să plătească pentru informație, deși informația, mai ales cea de calitate, costă. Agențiile de publicitate își îndreaptă atenția în special către presa centrală, fără să țină cont de calitate neapărat, ci de audiență. La nivel local, contractele comerciale sunt puține. Mai vin bani de la instituții publice. „Dacă facem contract, nu mai scrii nimic de rău de primăriță”, ți se poate spune. Dacă i se spune că așa ceva este inacceptabil, se uită la interlocutor de parcă i-ar fi apărut în față un monstru călare pe un unicorn. Nu înțelege distincția dintre informare și opinie. De fapt, nu înțelege că de vânzare este spațiul publicitar, nu conștiința.

Presa trebuie să fie ajutată, dar asta o pot face în primul rând cititorii și mediul privat, care trebuie să înțeleagă rolul important al celei de-a patra puteri în stat. Din fericire, acest lucru a început să se întâmple. Și la nivel central, dar și local, unii cititori au început să susțină presa prin donații lunare (și în cazul ziarului pe care îl citiți acum, de pildă). Și mediul privat a înțeles, în mai mică sau mai mare măsură, avantajul de a se promova în medii independente și de încredere. Ba chiar cred că mai sunt, pe ici, pe colo, câte un mecena pentru presă.

Personal, prefer să las acel impozit pe venit să se întoarcă în societate. Să îl las statului, dar statul să construiască spitale, autostrăzi, un sistem eficient de cale ferată, să debirocratizeze instituțiile, să încurajeze mediul privat, astfel încât clasa medie să prospere și să poată cumpăra produse de presă de calitate.


Constanta-financiara-sigla-jpg
Tudorel Chesoi

Articole recente

sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.