Suntem propriii noștri salvatori

Singura istorie serioasă pe care am făcut-o în preuniversitar a fost în gimnaziu, cu un genial dar blazat (poate de ani, poate de vremuri) profesor.

Domnul profesor Stan îți povestea istoria în așa fel încât se așternea la picioarele tale și vedeai fiecare epocă, admirai fiecare conducător. Bineînțeles că nu aveam Wikipedia sau Chatgpt de unde să ne luăm prețioasele informații suplimentare, așadar ne trimitea în biblioteca noastră sărăcăcioasă comunală dacă eram dornici de mai mult. Nu a atacat nicio temă controversată, nu a ridicat în slăvi niciun regim, dar  a așezat bazele unei culturi generale solide, lucru neprețuit pentru un început de drum.

Apoi în universitar au început temele istorice și sociale dure, atacate frontal, uneori cu subiectivism, dar unul asumat, enunțat, nefardat și necesar. Nici aici nu aveam Chatgpt, dar aveam deja internetul în glorioasa sa expunere, care a fost de un real ajutor pentru că accesam biblioteci din întreaga lume pentru informații pe temele de la curs.

Introducerea asta mare și fără informații importante este făcută pentru a sintetiza următorul lucru: accesul la informație este esențial, internetul folosit responsabil este indispensabil, iar subiectivismul temelor controversate este de asemenea important, și este preferabil obiectivității, nu ca a domnului profesor de gimnaziu, ci atunci când obiectivitatea reprezintă de fapt doar o simulare malignă. Dar esența este responsabilitatea.

Ce vedem astăzi în măreața societate dacică frizează nebunia colectivă. Oameni în mintea cărora se amestecă informații galactice luate de pe Tik Tok cad pocniți de exaltare divină când îl aud pe Gurul autoproclamat că își extrage informațiile din apă, că se ferește de spionii din Coca Cola aproape la fel de tare cum se ferește de influența malefică a lui Eminescu. Aceeași Coca Cola la care au visat generații întregi de oprimați și același Eminescu care până mai ieri era un simbol național. Cu ce îl înlocuim pe Eminescu ? Păi … cu „Căpitanul.”

Noțiunea de patriotism se golește de conținut la fiecare drapel arborat în numele unuia care vrea sa sape canale până la Caspică și noi observăm  mirați de pe margine cum oamenii încă îl ascultă și îi distribuie mesajele. Nu intrăm în polemici pentru că „sunt spălați pe creier„ și nu pricep. Yuval Noah Harari spune o chestie pe cât de adevărată, pe atât de îngrijorătoare: informația nu este putere. Marea majoritate a informațiilor sunt gunoi, sunt ficțiune, sunt manipulare. Foarte puține informații conțin adevăr, dintr-un motiv extrem de simplu:  adevărul costă, minciuna este ieftină, aproape gratuită. Nu te costă nimic să spui tot ce îți trece prin cap, dar adevărul costă. Și nu e ieftin. În acest context este, într-adevăr, costisitor pentru noi să ne implicăm și să încercăm să rupem vraja. Ne costă timp, ne costă răbdare, ne costă părți de suflet care se fac țăndări cu fiecare interacțiune, pentru că pânza de păianjen e deasă și oamenii sunt captivi de mult timp în ea.

Dar nu cred că mai e vreme de șovăială. Salvarea nu vine din altă parte, vine de la noi. Este cazul să deschidem bine de tot ochii și să realizăm că echilibrul ăsta firav, de multe ori cangrenos și insuficient se poate rupe într-o zi, că tot ce avem de făcut este să închidem ecranele și să ne apropiem de cei de lângă noi și să le explicăm  de ce e posibil ca adevărul lor să fi fost manipulat. De ce este imposibil ca benzina să coste 1 leu. De ce este imposibil să coste un apartament 30.000 de euro. De ce este o buclă în timp nefericită această dorință de a ne întoarce „la glie”, la „supremația calului”. De ce alungarea multinaționalelor din țară ar însemna dispariția a sute și sute de mii de locuri de muncă. De ce nu putem substitui producția a tuturor bunurilor și serviciilor pe care le importăm. Și multe și multe alte „de ce-uri”  pentru miile de lucruri aruncate de-a valma în clipuri și sponsorizate pe toate platformele de social media.

De asemenea, mai avem o mare provocare: să stingem valul incredibil de ură care a atins societatea. Este ură peste tot, pentru tot: ură față de cei ce muncesc, ură față de cei ce stau, ură față de cel zdravăn și față de cel bolnav, și mai ales: ura viscerală față de cine are bani. Aici se cască cea mare prăpastie: cei care nu au îi urăsc de moarte pe cei care au și așteaptă cu nerăbdare să se răstoarne ordinea socială și lor, celor ce nu au, să li se ofere pe tavă toate avuțiile celorlalți. Nu contează că dintre aceștia, sunt oameni care au câte două-trei job-uri, că au învățat pe rupte, că au sacrificat timp pe care îl puteau oferi familiei, etc. Și lucrurile astea contează, dar nu ne plac, mai bine rolul de victimă al unui sistem nedrept. Așa se naște frustrarea și au revenit lozincile: „Vine eeeeel decoontul, o să vă luam tot, statul ni le dă nouăăăă”.

Este unul dintre cele mai mari momente de cotitură din istoria statului român modern. Depinde de noi cum îl depășim, noi suntem propriii noștri salvatori.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Un comentariu la “Suntem propriii noștri salvatori

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Prima fermă de midii din România, la Agigea: o premieră națională vizitată de ministrul Mediului

mie ian. 22 , 2025
România marchează un moment istoric în sectorul piscicol: prima fermă de midii din țară a fost înființată la Agigea și aparține lui Matei Dactu, un nume bine cunoscut pentru renumita sa „Pescăria lui Matei”. Ferma, care promite să aducă pe mesele românilor fructe de mare proaspete și locale, a fost […]