Sute de pacienți au ajuns la urgență de revelion și la început de an. Primul copil născut în 2022 este o fetiță

spitalul judetean constanta (2)

La Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța au ajuns 846 persoane de vineri, 31.12.2021, ora 08.00 și până astăzi, 03.01.2022, ora 08.00. După efectuarea investigațiilor necesare, 223 pacienți au fost spitalizați. Secțiile cu cele mai multe internări sunt: Pediatrie (64), Obstetrică-Ginecologie 1 (32) și Cardiologie (19).

În primele 24 de ore ale intervalului menționat, mai exact din data de 31.12.2021, ora  08.00 până pe 01.01.2022, ora 08.00,  la Unitatea Primiri Urgențe au fost înregistrati 239 pacienți dintre care, 53 au fost internați. In prima zi a anului 2022 au avut nevoie de investigații și îngrijiri medicale alți 312 pacienți. 81 dintre aceștia au fost spitalizați. Și ieri activitatea din UPU a fost intensă. 295 de persoane au fost preluate și investigate de către personalul medical. 79 dintre acestea au rămas internate. Printre pacienții preluați în această perioadă sunt și doi minori cu vârste cuprinse între 3 și 4 ani, care prezentau arsuri din cauza petardelor și care au fost internați pentru îngrijiri de specialitate.

Primul copil născut în anul 2022 la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța este o fetiță (03.24 a.m).  În prima zi a noului an, în maternitatea SCJU Constanța, s-au născut 7 bebeluși (4 fete si 3 baieti).

„Le urăm micuților bun venit pe lume iar pacienților noștri le dorim multă sănătate, răbdare în lupta cu Covid-19, îi sfătuim să se vaccineze și îi asigurăm de faptul că, în permanență, căutăm cele mai bune soluții și depunem toate eforturile pentru a le oferi îngrijiri medicale cât mai eficiente și performante.”, a declarat Crina Kibedi, purtător de cuvânt al instituției.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

România n-a fost niciodată mai bogată. PIB-ul a atins un record istoric

lun ian. 3 , 2022
Produsul Intern Brut al României a crescut în 2021 cu 17 miliarde euro faţă de 2019 şi a ajuns la aproape 1.190 miliarde lei, un record istoric, potrivit ministrului Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu. „România atinge la sfârşitul lui 2021 un Produs Intern Brut de circa 1.190 miliarde lei, aproximativ […]

V-ar putea interesa și: