Județul Constanța continuă să piardă populație într-un ritm alarmant. Potrivit datelor publicate de Direcția Județeană de Statistică, în perioada ianuarie – aprilie 2025, numărul deceselor a fost de aproape două ori mai mare decât cel al nașterilor. Astfel, în primele patru luni ale anului s-au înregistrat 1.496 de nașteri (date […]
decese
Specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) au anunțat că, în săptămâna 23-29 decembrie, s-a înregistrat debutul sezonului gripal în România. În acest interval, au fost raportate 4.175 de cazuri de gripă clinică și 102 cazuri de gripă confirmată de laborator. Totodată, trei noi decese au fost confirmate, numărul total […]
Județul Constanța a înregistrat și în luna ianuarie un spor natural negativ. Cu ale cuvinte, numărul deceselor a fost mai mare decât cel al nașterilor. Iar diferența este extrem de mare. Direcţia Judeţeană de Statistică Constanța a anunțat că a scăzut numărul născuților vii cu 85 de persoane în luna […]
Cele şapte victime carbonizate care au fost găsite de pompieri în urma incendiului devastator de la Ferma Dacilor de la Tohani au fost identificate pe baza probelor ADN, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. Căutările continuă în cazul celei de-a opta persoane, dar acestea sunt îngreunate din cauza faptului […]
Mai multe accidente mortale au avut loc, sâmbătă, pe șoselele din România. În total, șase persoane au murit. Printre victime se află un copil și un soț și o soție. Două persoane au murit şi una este grav rănită, după ce două maşini s-au ciocnit pe DJ 701, între localităţile […]
Cel mai grav accident rutier de la începutul anului 2023 a avut loc duminică. O mașină s-a răsturnat în șanț, la ieșire din Cuza Vodă către Mihail Kogălniceanu. Trei persoane au murit. „În mașină se află trei victime decedate. Se lucrează pentru extragerea lor.”, a declarat Oana Manoilă, purtător de […]
Incidența coronavirusului în județul Constanța a înregistrat o nouă zi de scădere. Situația completă, mai jos. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.461 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.273 mai mult decât în ziua anterioară. 694 dintre […]
O femeie pilot, Diana Diaconu, a trimis ceea ce numește „Scrisoare către cer și către voi.” O scrisoare către cei opt camarazi care au murit la datorie, în tragediile aviatice din Constanța. Are un motto: „𝑆𝑢𝑛𝑡 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑎𝑙 𝑐𝑎̆𝑟𝑜𝑟 𝑑𝑒𝑠𝑡𝑖𝑛 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑡𝑟𝑒𝑎𝑐𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑙𝑢𝑐𝑖𝑟𝑒 𝑚𝑒𝑡𝑒𝑜𝑟𝑖𝑐𝑎̆ 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆.” Iată ce […]
Cel puțin 64 de civili au fost uciși de când Rusia a invadat Ucraina, a anunțat duminică ONU, citat de CNN. Biroul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare al agenției a raportat „cel puțin 240 de victime civile, inclusiv cel puțin 64 de persoane ucise” în luptele care au izbucnit de la lansarea […]
Un oficial ucrainean a declarat, joi seară, că cel puțin 57 de morți și 169 de răniți în urma atacurilor forțelor ruse. Există 57 de persoane care au murit și 169 de persoane care au fost rănite, în luptă sau nu, în urma atacurilor forțelor ruse, a declarat joi ministrul […]