Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 3 februarie 2021, Hotărârea numărul 5 privind propunerea reluării activităților ce impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19. Prin această hotărârea […]
deschidere scoli
Școlile din România se redeschid pe 8 februarie, odată cu începerea semestrului ai doilea. Decizia a fost luată în urma unei ședințe care a avut loc, marți, la care au participat președintele Klaus Iohannis, premierul, miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii, cu şeful DSU și directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control […]
Decebal Făgădău, a declarat că își dorește ca anul școlar pe 1 octombrie, în același timp cu anul universitar. Iată ce spune primarul Constanței despre acest subiect. -Constanța este pregătită să înceapă școala pe 15 septembrie dar consider că acesta este un termen ambițios. Ne dorim să deschidem anul școlar […]