În legătură cu incidentul petrecut la festivitatea de premiere din cadrul Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor” 2018, Primăria Constanţa face următoarele precizări: „Municipalitatea a finanţat acest eveniment şi a pus la dispoziţia organizatorilor piaţeta din zona Cazino Mamaia. Organizatorul evenimentului a fost Asociaţia Culturală Mamaia Copiilor, cea […]

Sâmbătă, în cadrul Galei de decernare a premiilor Festivalului Național de Creație și Interpretare Mamaia Copiilor 2018, copiii participanți au fost premiați. Culoare, sunet și emoții – acesta poate fi un rezumat a ceea ce a însemnat Festivalul Mamaia Copiilor, ediția de majorat. Adrian Iorgulescu, președintele Juriului: „Ceea ce mi-a […]

Copiii din toată țara, cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani, au concurat în această săptămână, pe spectaculoasa scenă de la Cazino Mamaia, la secțiunile Interpretare și Show, ultima care a avut loc joi seară. Cu inocența și entuziasmul lor, copiii au cucerit publicul din fața scenei, dar și […]

Primăria Constanța ține musai să organizeze „Festivalul Mamaia Copiilor” și „Filme în aer liber”. În acest sens, reprezentanții instituției au anunțat reluarea procedurii de selecție pentru cele două evenimente, cu bani din bugetul primăriei. În prima etapă, proiectele depuse nu au fost acceptate, din diferite motive. Lucrurile sunt complicate mai […]