Șeful IPJ Constanța, Constantin Dancu, și al ISU Dobrogea, Daniel-Gheorghe Popa, au susținut, vineri, o conferință de presă în Pecineaga, în care au dat detalii despre moartea lui Alexandru, copilul de 8 ani dispărut sâmbăta trecută și găsit, azi, mort într-un bazin cu dejecții de la porci. Sâmbătă, la numai […]
ipj constanta
De la sfârșitul lunii ianuarie 2020, polițiștii vor acționa ca-n filmele americane. Adică, de exemplu, vă pot ordona să stați culcat, dacă au suspiciuni. Totul este conform modificărilor legislative din domeniul ordinii și siguranței publice adoptate recent, a anunțat IPJ Constanța, astăzi, 30 octombrie 2019. Conform acestora: Polițistul este îndreptățit […]
Un bărbat din Cumpăna a ajuns în închisoare pentru că a condus beat. IPJ Constanța a anunțat că azi, 29 octombrie, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Cumpăna au depistat un bărbat, în vârstă de 43 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a […]
Un individ dădea o petrece în bloc, deranjând majoritate vecinilor. Aceștia au chemat poliția. Omul deschide într-un final și îi ia la mișto pe polițiști. „Dă-mi tot chitanțierul de amenzi, pentru că eu nici de-al naibii nu vreau să dau muzica mai încet”, le spune verde-n față. Polițistul îi dă […]
O mașină parcată în fața unei spălătorii auto din Constanța a fost vandalizată, în cursul nopții trecute. Cineva a aruncat cu o bucată mare de BCA în parbriz, distrugându-l. Fapta s-a petrecut în fața unei spălătorii auto de pe strada Baba Novac din municipiul Constanța. Proprietarul spălătoriei s-a prezentat, marți […]
O elevă de clasa a doua a Școlii 7 din municipiul Constanța ar fi fost victima unei tentative de răpire. Părinții, șocați din cauza evenimentului, au depus plângere la Poliție. Lucrurile s-au petrecut în felul următor, potrivit părinților unor copii din școală. Elevii aveau ora de sport. Au vrut să […]
Polițiștii constănțeni de la Serviciul Rutier au întocmit mai multe dosare penale. La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 10.05, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un bărbat de 29 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Soarelui din localitatea Valu lui Traian, […]
Prostituția este un fenomen în Constanța, cu tot ceea ce aduce colateral: proxenetism și spălare de bani, de pildă. Polițiștii constănțeni spun că luptă împotriva sa în fiecare zi. „Astfel de fapte sunt în atenția permanentă a polițiștilor. Zilnic, la nivelul Secției 2 Poliție Constanța se constituie un dispozitiv special […]
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia GEORGIANEI ȚĂRANU de 15 ani, din municipiul Mangalia, județul Constanța. La data de 1 octombrie a.c., în jurul orei 08.00, aceasta a plecat la școală, iar după terminarea orelor de curs (ora 11.00) nu a mai revenit la domiciliu. SEMNALMENTE Înălţime 1,55 […]
Jaf ca-n filme în Constanța: au tăiat un seif aflat într-o casă de schimb valutar cu un polizor. Polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, coordonați de conducerea I.P.J. Constanța efectuează, la acest moment, cercetări la fața locului cu privire la furtul unei sume de bani dintr-un schimb valutar din incinta […]