Astăzi, 27 mai 2023, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, în parcarea unui hipermarket din municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier. Este vorba despre magazinul Kaufland din zona ICIL. „Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul […]

Echipele de comisari ale Comandamentului Litoral 2022 – structura special a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au verificat, în aceste zile, modul în care este respectată legislația în domeniu în marile magazine de tip supermarket din sudul litoralului Mării Negre. Au fost controlate, în Mangalia, magazinele Carrefour, Lidl, Kaufland […]

BLOOD NETWORK, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, inițiată de organizatorii UNTOLD și Neversea, îi așteaptă din nou pe eroi să salveze vieți și să se bucure de experiențe de neuitat la unele dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume. Ajunsă la cea de-a […]

ANPC a anunțat, azi, că a realizat controale la mai mulți operatori economici cu acționariat străin. Niciunul nu a scăpat fără amendă. Iată cine a fost verificat și ce deficiențe s-au găsit. S.C. Kaufland România SCS, cu punctul de lucru in sos Alexandriei nr 152 sector 5 București, ca urmare […]

Ca urmare a verificărilor întreprinse de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în marile lanțuri de magazine, din ultima perioadă, și a neregulilor majore constatate, cu acest prilej, președintele Autorității, Mihai Culeafă, a decis să aibă o serie de întâlniri cu reprezentanții de top ai acestora. Astfel, pe 7 […]

În data de 12.11.2021, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a controlat ofertele speciale de produse alimentare și nealimentare de la magazinul Kaufland Timișoara, promovate în revista proprie, precum și zona de alimentație publică. În urma verificărilor, comisarii timișeni au constatat următoarele abateri: la 18 din cele 28 de […]