Anunțul pentru închirierea unei garsoniere a devenit viral, mai ales după ce pagina oficială de Facebook a Ministerului Afacerilor de Interne l-a comentat într-o tentă ironică. Anunțul se referă la o „locuință” (am folosit ghilimelele, pentru că, potrivit legii construcțiilor din România, nu se poate numi așa) de numai 11 […]
mai
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în perioada 3 – 16 mai. În prima parte, temperaturile vor oscila destul de mult de la o zi a alta, dar şi de la zi la noapte. Ulterior, vremea se va mai stabiliza şi va ajunge la normalul perioadei, spre finalul intervalului. […]
Un autoturism Dacia Logan al Poliției a fost surprins sâmbătă dimineață în timp ce staționa pe locurile speciale amenajate pentru persoanele cu handicap din parcarea de la magazinul Kaufland. Mașina era parcată și pe două locuri, scrie Monitorul de Suceava. Echipajul era format dintr-un agent de la Poliția municipiului Suceava […]
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) informat, miercuri, că nu a existat, nu există şi nu se are în vedere intenţia de a promova, susţine ori elabora o iniţiativă legislativă în vederea modificării prevederilor legale privind sistemul pensiilor militare ori a condiţiilor legate de vârstă pentru accesarea acestui drept. Precizările vin în […]
Fosta iubită a lui Radu Mazăre a ajuns șefă de cabinet la Ministerul Afacerilor Interne. „Noua numire șoc a Elenei Voinea, care i-a înlemnit până și pe inițiații sistemului a venit imediat după dejucarea fie și parțială a ”puciului” prin care senatorul Liviu Tit Brăiloiu a încercat preluarea conducerii mai […]
Consiliul general anual al Confederației Sindicale Naționale Cartel „Alfa” pune în dezbatere, în perioada 27-28 iunie 2019, cele mai importante probleme de actualitate ale angajaților, angajatorilor și organizaților reprezentative din domeniul dialogului social. Printre altele, cer majorarea retroactivă, de la 1 ianuarie 2019, a normei de hrană. În calitate de […]
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a cerut duminică măsuri urgente din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) pe fondul videoclipului. “Am urmărit cu indignare imaginile apărute în spaţiul public din care se observă cum un membru al unui echipaj de intervenţie […]
Peste 1,7 milioane de români își sărbătoresc astăzi onomastica. Mai exact, 1.743.555, potrivit unui calcul făcut de Ministerul Administrației și Internelor. „Sunt exact 1.743.555. Dacă nu ne credeți pe cuvânt, adunați și voi, dar fără calculator”, au spus reprezentanții MAI, pe pagina lor de Facebook. Constantin – 461.428 Costel – […]
Unul dintre cele mai celebre dosare instrumentate de către DNA are, pe 22 aprilie 2019, un nou termen. Este vorba despre dosarul importurilor din Portul Constanța, în care, în mai 2011, deci acum aproape 8 ani, 28 de persoane au fost arestate preventiv. Printre ele s-au numărat și nume precum […]
Polițiștii români, care în prezent pot ieși la pensie și în jurul vârstei de 40 de ani, cer guvernanților să nu modifice vârsta de pensionare, pentru că speranța lor medie de viață ar fi de numai 62 de ani. Reprezentanții sindicaliștilor din poliția constănțeană au anunțat că vineri, 1 martie, […]