La data de 2 iunie a.c., în jurul orei 00.00, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai au fost sesizați cu privire la faptul că, în fața unui local din stațiunea Vama Veche este tulburată ordinea și liniștea publică și sunt servite băuturi alcoolice minorilor. În […]
minori
În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, 2 minori, de 13 și 15 ani, au fost identificați și conduși la sediul Poliției pentru audieri. În urma probatoriului administrat, minorul în vârstă de 15 ani a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de […]
Șase minori au fost intoxicați cu clor în piscina Alessi Beach Resort din Mamaia Nord și au avut nevoie de ajutor medical. La 112 s-a primit o solicitare pentru 6 copii cu vârste cuprinse între 3 și 9 ani. Au fost alocate două ambulanțe, 3 echipaje SMURD B și un […]
Ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă au depistat două grupuri formate din cinci cetăţeni afgani care au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat în România, ascunși în semiremorca unui automărfar, respectiv pe jos, din Republica Bulgaria. În data de 30.03.2021, poliţiştii de frontieră […]
Orașul Constanța nu a scăpat de fenomenul cerșitului în intersecții. În mai multe zone din oraș pot fi întâlnite persoane care, atunci când semaforul e pe roșu, bat în geamurile mașinilor pentru a primi bani. Așa se întâmpla și astăzi, 30 noiembrie, pe bulevardul Tomis, în zona Spitalului Județean Constanța. […]
Un polițist local a tras un foc de avertisment pentru a opri doi minori. Sâmbătă seară, în jurul orei 20.30, o patrulă mixtă, formată dintr-un polițist din cadrul Postului de Poliție Lumina și un polițist local, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Mihail Sadoveanu din satul Sibioara, a […]
Doi minori, de 14 și 16 ani, au ajuns după gratii după ce au tâlhărit un copil în plină stradă. IPJ Constanța a anunțat că, urmare a cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de tâlhărie calificată, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, au identificat doi minori, […]
Trei copii au fost loviți de mașini în județul Constanța astăzi, 28 martie. Doi în municipiul Constanța, unul în Ovidiu. Primul caz a avut loc în Ovidiu. La ora 13:20, o femeie de 25 de ani a condus un autoturism pe strada Castanilor din Ovidiu, dinspre DN 3C către DN […]
La data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 10.00, un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din localitatea Tuzla, județul Constanța, a condus un autoturism pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanța. La intersecția cu marcajul pietonal din dreptul bisericii Sfânta Maria a surprins și accidentat ușor o […]
Astăzi, 19 octombrie, la ora 12.30, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a condus un autoturism marca Logan pe strada Soveja din municipiu, dinspre Delfinariu către bulevardul Alexandru Lăpușneanu. În dreptul marcajului pietonal de la o unitate comercială tip fast-food a surprins și accidentat ușor un minor, în […]