În cursul lunii ianuarie, în urma ninsorilor abundente “Cod Roşu” şi “Cod Galben” care au avut loc în municipiul Constanţa, firma Polaris M Holding a acţionat conform contractului, pluguind zăpada şi împrăştiind material antiderapant în program non-stop pe perioada ninsorilor şi a zilelor care au urmat acestora pe cele 109 […]

Zăpada de la începutul acestei luni a creat probleme constănțenilor, unii dintre aceștia acuzând modul în care SC Polaris M. Holding s-a achitat de sarcinile prevăzute în contract. Pentru a avea o situație exactă a nemulțumirilor, l-am întrebat, luni seară, în conferința de presă, pe administratorul firmei, Eduard Martin, câte […]

Partidul Mișcarea Populară filiala Constanța, prin președintele, Claudiu-Iorga Palaz, solicită primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, rezilierea urgentă a contractului cu firma „Polaris M Holding”, pentru modul defectuos în care s-a efectuat deszăpezirea în municipiul Constanța. ”Este inadmisibil ca o firmă care se consideră cu experiență în domeniu, și care „a […]

Pe întreaga durată a lunii octombrie, compania Polaris M Holding se alătură Primăriei Municipiului Constanţa, în cadrul campaniei “Curăţăm Constanţa noastră”, prin suplimentarea activităţilor zilnice de salubrizare, precum şi prin demararea unor proiecte ce-şi propun să contribuie la crearea şi menţinerea unui mediu mai curat. Pe lângă aceste activităţi, programul […]