Astăzi, în jurul orei 21, pe strada Gheorghe Marinescu nr. 46 din Constanța, a fost semnalat un miros de fum provenind dintr-un apartament. La fața locului au intervenit echipaje de la Detașamentul Port, cu două autospeciale de stingere a incendiilor (ASAS) și o ambulanță SMURD tip B, precum și o […]
pompieri
Ieri după-amiază, pompierii au fost anunțați, prin 112, că o persoană s-ar fi înecat în canalul din zona orașului Năvodari. Salvatorii de la ISU Constanța au fost la caz. „În urma căutărilor, situația de urgență nu s-a confirmat.”, au precizat aceștia. Persoana care a sunat inițial a revenit cu detalii […]
Pompierii din Constanța au fost solicitați să intervină în noaptea care a trecut, în jurul orei 02.40, pe strada Dezrobirii, bloc IS 6, scara C. Fusese anunțat un incendiu. La fața locului a plecat un echipaj de la Detașamentul Palas, cu două autospeciale, o autoplatformă și un echipaj SMURD B2, […]
Până pe 31 august, ora 17.00, pompierii constănțeni au salvat 61 de persoane din calea apelor și au intervenit în 207 situații de urgență produse de fenomenele meteo extreme din ultimele 24 de ore. A fost evacuată apa din 64 de imobile, 36 de gospodării, 32 de subsoluri, 17 hoteluri/pensiuni, […]
Pompierii au reușit să salveze o bătrână și doi copii, în localitatea Amzacea din județul Constanța, cu o barcă pneumatică. Din cauza ploilor puternice din ultimele ore, casa a fost înconjurată de apă. Barca era singura cale de acces din cauza apei. Imagini puteți urmări mai jos.
Dacă visezi să conduci autospeciala de pompieri, acum este ocazia. ISU Constanța a scos la concurs 25 de posturi de conducător auto în cadrul inspectoratului. Mai multe detalii aici: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=4298 De asemenea, au fost scoase la concurs 44 de posturi de soldat profesionist (servant). Condiții generale și criterii specifice: a) […]
În acestă noapte, în Mamaia Nord, pe plaja Zanzibar, s-a dat alarma după ce o persoană a intrat în apă și nu a mai ieșit. În urma apelului de urgență, echipaje de intervenție au fost mobilizate imediat. La fața locului au ajuns SMURD Mamaia, o ambarcațiune din Portul Tomis și […]
O maşină de pompieri care intervenea pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie în judeţul Constanţa a fost cuprinsă de flăcări, iar un pompier a avut nevoie de îngrijiri medicale. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, marţi, pentru stingerea unui incendiu […]
Pe întreaga perioadă a sezonului estival, peste 450 de pompieri din 22 de județe ale țării și municipiul București vor suplimenta efectivele de salvatori pregătiți să deruleze acțiuni pe litoralul românesc. Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri […]
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a cumpărat, pentru ISU Constanța, două nave de căutare-salvare. Pentru a fi însă funcționale, trebuie angajate 160 de persoane. Procesul a început. Astfel, organigrama ISU Constanţa a fost suplimentată cu o nouă subunitate – Detaşamentul Special Naval. Procentul de încadrare cu personal, la […]


