Festivalul Enisala – Unitate la Cetate revine în perioada 23-25 august 2024, la Cetatea Enisala, Tulcea. Evenimentul, care celebrează cultura și tradițiile Dobrogei, promite un program diversificat, adresat tuturor categoriilor de public. Vizitatorii vor avea ocazia să participe la numeroase activități și ateliere creative, menite să pună în valoare patrimoniul […]
proconsul
Un nou week-end incendiar vă este oferit, la Mamaia, de Festivalul Verii 2016 – Carusel COOLtural şi Primăria Municipiului Constanţa. După succesul înregistrat în primele două săptămâni, pe scena din Piaţeta Casino vor urca alte şi alte vedete, în efortul de a dedica staţiunii Mamaia şi sutelor de mii de […]
Miercuri, începând cu ora 16:00 a avut loc deschiderea oficială a Zilelor Medgidiei, aniversarea a 159 de ani de atestare documentară, ocazie cu care Medgidia a primit oaspeți de seamă – doi dintre cetățenii de onoare, precum și oficialități de la Instituția Prefectului Constanța. Profesorul doctor Ion Bitoleanul, împreună cu […]
Începând cu 02 septembrie, timp de patru zile, cetățenii vor avea parte de un spectacol desăvârșit, evenimente create special atât pentru copii cât și pentru cei mari, jocuri, piese de teatru, zumba și kangoo jumps și lansări de carte. Final grandios al maniferstărilor îi va aparține însă lui Nana, […]


