Scriam recent despre un caz pe care l-am numit „orbire politică”. O consilieră municipală PNL care crede că orașul Constanța este un minunat în administrația Chițac, deși are fix aceleași probleme ca pe vremea lui Făgădău. Detalii AICI. Acum însă nu vede aceste probleme. Ei bine, fenomenul apare și la […]
psd
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Gabriela Firea a lansat un pachet legislativ pentru creșterea natalității și susținerea familiilor, a anunțat, recent, Cristina Dumitrache, deputat PSD. Acesta cuprinde o serie de propuneri care vin în sprijinul tinerelor familii, aflate la început de drum,a familiilor numeroase și cu […]
Imagini incredibile azi, 16 martie 2023, în județul Constanța. O coadă de aproape zece kilometri, formată din TIR-uri încărcate cu cereale, s-a format la intrare în port. Șoferii așteptau pe autostradă din dreptul localității Cumpăna. Sute de TIR-uri erau practic parcate pe banda de urgență. Nouă ne-a luat zece minute […]
Cristina Dumitrache, PSD, s-a adresat ieri colegilor deputați cu o nouă declarație politică privind importanța Legii care reglementează cadrul juridic al canabisului în scop medical. „Au trecut 4 ani de când mii de pacienți români așteaptă dreptul și șansa la un tratament recunoscut la nivel mondial. 4 ani de când […]
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ şi al filialei judeţene a PSD, Ionel Arsene, a fost condamnat definitiv, vineri, de Curtea de Apel Braşov la 6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Iniţial, în aprilie 2022, Arsene primise la instanţa de fond (Tribunalul […]
Un sondaj realizat în luna februarie de INSCOP Research, la comanda Partidului Verde, arată că PSD își continuă scăderea comparativ cu un sondaj realizat în decembrie 2022 de același institut de sondare. PNL a crescut ușor, în timp ce AUR se menține pe locul al treilea, dar este de asemenea […]
Hotărârea privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitet Economic și Social European: DIGITALIZAREA SISTEMULUI ENERGETIC – Planul de acțiune al UE, a fost adoptată în ședința de azi a Camerei Deputaților, a anunțat Cristina Dumitrache, deputat PSD de Constanța. Acesta a avut o intervenție în […]
Felix Stroe, senator și președintele Organizației Județene PSD Constanța, a declarat joi, printr-o postare pe pagina sa de socializare, că în ultimii ani turismul nu beneficiază – cu rare excepții – de existența și funcționarea unui minister dedicat, în toată regula. „De multe ori, această sarcină „ingrată” a fost delegată […]
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit miercuri cu liberalii din Prahova, cărora le-a transmis că la „rotativa” guvernamentală PNL va încerca să ia Ministerul Transporturilor, condus acum de Sorin Grindeanu de la PSD, pentru a debloca proiectele de infrastructură, au declarat surse liberale pentru HotNews.ro. Declarația vine în contextul în care […]
Florin Cîțu, fost prim ministru, acuză că Ministerul Finanțelor și PSD „bagă România în faliment“. Acesta a anunțat că execuția bugetară pentru ianuarie 2023 arată CEL MAI MARE DEFICIT bugetar în luna ianuarie din ultimii 23 de ani, 4,015 miliarde lei. Dublu față de 2022 ca procent din PIB. „Acest […]