Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – organizații reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – au hotărât, în baza rezultatelor referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, declanşarea GREVEI DE AVERTISMENT miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea […]
salarii
Între octombrie 2019 şi octombrie 2021, salariile din Bucureşti au crescut cu 16%, pe când cele din Cluj au crescut cu 22%, iar cele din Constanța cu 13%. Angajaţii cu cele mai mari salarii sunt cei din Bucureşti, Cluj şi Timiş, iar cei care câştigă cel mai prost sunt cei […]
Salariile magistraților vor crește din nou, după ce a fost majorat de la 465 la 605 lei indicele în baza căruia se calculează acestea. Astfel, vor crește și pensiile speciale, pentru că acestea sunt raportate la drepturile salariale aflate în plată. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, cel care a semnat ordinul […]
Proiectul de buget pe anul viitor, pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor, prevede că statul va aloca 750 de milioane de lei drept sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult. La o populație de puțin circa 19,3 milioane de persoane, înseamnă că fiecare român contribuie cu circa 39 […]
Ordonanța publicată sâmbătă în Monitorul oficial prevede că de anul viitor salariile profesorilor vor crește. „Să se știe că, de fapt, e vorba de aproximativ 60 lei net, în plus. (…) Se puteau găsi măcar 120 de lei să ia în plus un profesor și nu 60 și ceva de […]
Guvernul a anunțat inițial că îngheață toate salariile, inclusiv pe cele ale profesorilor, deși, potrivit legii, trebuie majorate de la 1 ianuarie 2022. Apoi a revenit și a spus că le va mări. Nu a spus însă cu cât, ci a oferit detalii pe care nu le înțeleg decât specialiștii. […]
Guvernul României a adoptat, pe 17 decembrie, o ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea unor acte normative Proiectul de lege privind stabilirea plafoanelor de cheltuieli pentru anul 2022 și Ordonanța de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru […]
Guvernul a modificat, pe ultima sută de metri, Ordonanţa care cuprinde îngheţarea salariilor din sistemul bugetar şi prorogarea pensiilor aleşilor local. Dacă iniţial proiectul nu cuprindea majorări de salarii decât pentru unele categorii din sănătate, în forma finală care a intrat în şedinţa de guvern de vineri a fost introdusă […]
În România educată, așa cum îi place președintelui Klaus Iohannis, fost profesor, să spună, salariile dascălilor vor fi înghețate în 2022. Sindicaliştii din educaţie au declarat că sunt nemulțumiți și că, mai mult, vor participa, începând de luni, la proteste de stradă şi vor picheta sediile Guvernului şi prefecturilor, nemulțumiți […]
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri seara că există o decizie, în acest moment, de îngheţare a veniturilor demnitarilor şi a pensiilor speciale, precum şi a veniturilor „marii majorităţi a bugetarilor”. „Ce vă pot spune cu certitudine, există o decizie, în acest moment, clară, de îngheţare a veniturilor demnitarilor, […]