Cum Ziua Școlii Gimnaziale Nr.30 „Gheorghe Țițeica” este mereu prilej de sărbătoare în sânul comunității locale, nu se putea ca anul acesta evenimentul să treacă neobservat. În data de 23 aprilie, când se celebrează Sfântul Gheorghe, elevii și cadrele didactice erau în vacanță, așa că Ziua Școlii a fost amânată […]
scoala gheorghe titeica
Reluarea olimpiadelor școlare a fost o decizie ministerială care a fost salutată doar de o parte a comunității cadrelor didactice din România, fiind socotită inoportună după lunga perioadă a pandemiei. Unii profesorii au precizat faptul că se axează, în acest an școlar, pe activitățile de recuperare a anumitor conținuturi pe […]
Ziua Națională a Lecturii urmează să se sărbătorească, începând din acest an, în data de 15 februarie, inițiativa aparținându-i ministrului Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu. Acesta declara joi, 10 februarie, că „într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul școlii devine esențial în a cultiva […]
Primăria Constanța a urcat pe platforma de achiziții publice SICAP un anunț pentru firmele interesate să participe la elaborarea documentației tehnico-economică aferentă obiectivului de investiții „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii gimnaziale nr. 30, Gheorghe Țițeica”, una din cele mai mari din Constanța, cu peste 1.500 de elevi. Studiul prevede realizarea […]
Anul 2021 se încheie pentru elevii de la Școala Gimnazială Nr.30 „Gheorghe Țițeica” prin implicarea în diferite proiecte, care vizează atât domeniul activităților școlare, cât și al celor extrașcolare. La începutul lunii decembrie, elevii clasei a IV-a A, coordonați de doamna prof. înv. primar Marioara Pelican, au finalizat proiectul „Marea […]
Moș Crăciun a ajuns mai devreme la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța. Cei 181 de bunici cazați aici au primit astăzi darurile pregătite de copiii de la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” și de cercetașii de la „Dacia Pontica”, a anunțat Primăria Constanța. Pe lângă cadourile alese cu […]
Deși devansată cu câteva zile datorită minivacanței de sfârșit de noiembrie, sărbătorirea Zilei Naționale a României s-a făcut și la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța prin implicarea tuturor elevilor. Constrânși de pandemie pentru a se limita la manifestări restrânse, activitățile au avut un caracter intim, cald, fiecare […]
Joi, 25 noiembrie a.c., la propunerea Școlii Speciale Nr.1 din București, reprezentată de prof. Stanescu Ramona, directorul instituției, de prof. psihopedagog Elena Stamin și de prof. Liliana Anghel, peste 480 de elevi din clasele primare ale Școlii Gimnaziale Nr.30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța s-au alăturat proiectului „Culorile toamnei”. Generoasa inițiativă […]
Copiii de la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” și cercetașii de la „Dacia Pontica” s-au transformat în spiridușii moșului și pregătesc cadouri pentru bunicii de la Căminul pentru persoane vârstnice, anunță Primăria Constanța, printr-un comunicat de presă. Singurătatea este foarte dură, iar lipsa de comunicare și problemele de sănătate […]
Luni, 5 octombrie a.c., la reședința ambasadorului Marii Britanii la București, a avut loc, în parteneriat cu Consiliul Britanic, o ceremonie devenită deja tradițională: recunoașterea oficială a calității în organizarea examenelor Cambridge pentru școlile și liceele din România abilitate în acest sens. Aceste examene de certificare a nivelului de cunoștințe […]