Francezii de la Naval Group și Șantierul Naval Constanța (SNC) au obținut contractul pentru construirea de corvete multifuncționale pentru armata română, în iulie 2019. Naval Group (Franţa), Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia) au fost competitorii în licitaţia organizată de statul român. Conform informațiilor confirmate parțial de ministrul Gabriel Leș, Naval […]
snc
Fregata „Regele Ferdinand”, una dintre cele mai importante nave militare a Forțelor Navale Române, a fost andocată în a doua jumătate a lunii aprilie și a intrat într-un proces de recondiționare și întreținere. Lucrările au loc în Șantierul Naval Constanța și prevăd curățarea, tratarea și revopsirea întregului exterior al navei, […]
Procedura de atribuire a contractului de achiziţie a corvetelor multifuncţionale, în valoare de 1,6 miliarde euro, a fost suspendată de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, a declarat, joi, pentru Agerpres, ministrul Apărării, Gabriel Leş. „A fost depusă o solicitare pentru anularea acestei proceduri. A fost admisă de către […]
Un muncitor a murit în Șantierul Naval Constanța, în noapte de duminică spre luni. Tragedia a avut loc la bordul unei nave aflate în docul de reparații din SNC. La ora 2:57 s-a primit apel la 112 prin care pompierii de la serviciul privat au solicitat o ambulanță. Apelul a […]