Mai multe secții din cadrul Spitalului Municipal Mangalia au fost închise, miercuri, după ce angajați ai unității medicale au fost testați pozitiv la infecția cu coronavirus. Potrivit reprezentanților instituției medicale este vorba de un număr de 19 angajați din cadrul Secțiilor: Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Pediatrie. „Conform procedurilor legale în astfel de […]

Primăria Constanța a publicat proiectul de buget pe anul 2022. Aceste prevede venituri totale de 1.247.574.000 lei, ceea ce înseamnă circa 252 milioane euro, și cheltuieli totale de 1.442.288.000 lei, adică circa 291 milioane euro. Așadar, municipiul Constanța pleacă cu stângul în acest an, din punct  de vedere financiar. Vorbim […]

La Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța au ajuns 846 persoane de vineri, 31.12.2021, ora 08.00 și până astăzi, 03.01.2022, ora 08.00. După efectuarea investigațiilor necesare, 223 pacienți au fost spitalizați. Secțiile cu cele mai multe internări sunt: Pediatrie (64), Obstetrică-Ginecologie 1 […]

Codin Maticiuc și Mihai Bendeac au fost invitați, spun ei, chiar de directoare Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, pentru a-l vizita. Cei doi strâng fonduri pentru reabilitare unității. Cei doi (actori și, probabil, influenceri, cum își spun) spun că în interior nu se lucrează! Niște angajați ai spitalului fac […]