Stâlpișorii montați pe trotuare au un rol foarte clar și util: să împiedice șoferii să-și urce mașinile pe ele și, astfel, să poată fi folosite de pietoni. Una din străzile pe care fosta administrație a montat astfel de stâlpișori este Baba Novac. De fapt, pe o porțiune a străzii, cea […]
stâlpișori
Un magazin din Constanța, deschis în anul 1997, se vinde, după 23 de ani de existență neîntreruptă, din cauza stâlpișorilor. Este vorba despre un mic magazin alimentar de pe strada Baba Novac, din cartierul Coiciu. Am copilărit în zonă și mergeam deseori la cumpărături acolo. Nu apăruseră marile mall-uri și […]
Decebal Făgădău, primarul Constanței, a declarat, la solicitarea ziarului Constanța 100%, că nu va mai monta stâlpișori în Constanța. Edilul a precizat și motivele pentru care a luat decizia. „Noi ne-am oprit în momentul de față pentru că nu facem efectiv față celor două procese. Unu: avem peste 300 de […]
Dacă aș putea să mă teleportez undeva, chiar acum, n-aș sta mult pe gânduri. Aș alege arondismentul 7 din Paris. Este zona unde-și au sediul majoritatea ambasadelor și unele instituții internaționale. Aș vrea să revăd clădirile pariziene superbe, cu geamuri ample prin care răzbate lumina caldă a unei lumi burgheze, […]
Primăria Constanța împânzește trotuarele din oraș cu stâlpișori. Măsura este normală, se aplică în toate țările civilizate. La noi, din păcate, a rezolvat o problemă și a creat alta. Trotuarele trebuie să aparțină pietonilor. În toată lumea sunt însă șoferi nesimțiți care le blochează, iar măsura cea mai eficientă pentru […]
Primăria Constanța a anunțat că, în această săptămână, se vor monta stâlpișori pe strada Poporului, între bulevardul Tomis și strada Secerișului. De asemenea, în aceeași perioadă, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă asfaltarea trotuarelor pe strada Baba Novac, tronsonul cuprins între strada Străjerului și strada Frunzelor, pe […]
O judecătoare de numai 35 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier. Moartea sa putea fi evitată. Femeia se afla pe un triciclu, alături de un polițist controversat. Acesta nu a oprit la stop și a fost lovit în plin de o mașină. Detalii AICI. Fără doar […]
Stâlpișori din zona peninsulară a orașului Constanța, care interzic accesul pe anumite străzi, au fost smulși din pământ și aruncați de șoferi nemulțumiți. Spre exemplu, la intersecția străzilor Ecaterina Varga cu Vasile Alecsandri, stâlpișorii au fost scoși din pământ la puțin timp după ce au fost fixați. Chiar dacă în […]
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă să monteze stâlpișori pe trotuar, pentru a împiedica parcarea mașinilor. Recent, au făcut acest lucru pe strada Dispensarului, tronsonul cuprins între aleea Căprioarei și bulevardul Aurel Vlaicu. De asemenea, pe strada Stefan Mihăileanu au fost asfaltate trotuarele și montate casete pentru […]