Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) a Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 20-21 mai, cea de a XXI-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Perspectives in Physical Education and Sport” și a IV-a Conferință Științifică Internațională Studențească „Specialiștii viitorului în educație fizică, sport și kinetoterapie vizează excelența”, […]

La începutul lunii s-a stins din viață conf. univ. Dumitru Mondescu. A fost înmormântat pe 3 mai. Astăzi, 10 mai, Universitatea Ovidius l-a comemorat, printr-un comunicat de presă pe care îl puteți citi mai jos. „Se spune că sensul devenirii spirituale a unei comunități este demnitatea cu care își cinstește […]

Compania Națională de Investiții (CNI) a aprobat începerea lucrărilor de construire pentru un nou cămin studențesc cu 167 de locuri de cazare al Universității Ovidius din Constanța (UOC), amplasat în cartierul Faleză Nord din Municipiul Constanța, a declarat rectorul, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu. Potrivit sursei citate noua investiție, […]

Astăzi, 26.04.2021, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu Universitatea Ovidius Constanța, a organizat conferința tematică prilejuită de lansarea Campaniei Naționale de Informare VACCINARE ȘI TESTARE PENTRU ÎNVĂȚARE!, în prezența lui Sorin Ion, Secretar de Stat din Ministerul Educației. La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor partenere ale Inspectoratului Școlar […]

Studenții Universității Ovidius din Constanța (UOC) au obținut locul I la cele două concursuri organizate cu ocazia Lunii francofoniei 2021, de către rețeaua de lectori a Agenției Universitare a Francofoniei în Europa Centrală și Orientală, cu tema „Info ou Infox?”, cu participanți din zece universități din Republica Moldova, Polonia, România și […]

Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) începe cea de-a IV-a ediție a proiectului de activități extracurriculare  „O zi în Facultatea de Matematică și Informatică” cu un prim eveniment organizat vineri, 23 aprilie, de la ora 11:00, potrivit lect. univ. dr. Gabriela Badea, prodecanul […]

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) organizează  miercuri, 21 aprilie, de la ora 13.00, în Sala Senatului, din Campus, cea de-a VI-a ediție a Galei Excelenței în Cercetare, eveniment în cadrul căruia vor fi recompensate rezultatele cadrelor didactice implicate în cercetarea științifică și creație artistică, informează prof. dr. univ. Mihai Gîrțu, […]

Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole (FSNSA) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) deține cea mai mare populaţie europeană de Poecilia wingei, specie ecuatorială de peşte considerată extinctă din mediul natural, a declarat ș. l. dr. Marian Tudor, responsabil comunicare internă. Populaţia care numără astăzi câteva mii […]

Echipa Facultăţii de Matematică și Informatică a Universității Ovidius din Constanța a participat la cea de-a XIV-a ediţie a concursului pentru elevi şi studenţi iTEC, organizat la Timişoara, în cadrul căruia a prezentat o aplicaţie web pentru identificarea destinaţiilor turistice cu grad mare de siguranţă în actualul context pandemic, informează […]

Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 20.03.2021 – 05.06.2021, o nouă sesiune de ședințe de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2021. Participarea la lecțiile de Matematică și Informatică este gratuită, acestea fiind susținute online, pe platforma Cisco Webex, în  fiecare sâmbătă, […]