
Teatrul de Stat Constanța deschide anul 2026 cu un program bogat de spectacole, care îmbină texte clasice, producții contemporane și spectacole dedicate întregii familii.
Luna începe vineri, 9 ianuarie, cu „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, în regia lui Andrei Șerban, spectacol ce va reveni pe scenă și sâmbătă, 31 ianuarie, la Sala Studio.
Sâmbătă, 10 ianuarie, în Sala Mare, este programat spectacolul muzical „O insulă”, dedicat întregii familii.
Primul weekend din noul an se încheie duminică, 11 ianuarie, cu unul dintre cele mai longevive titluri din repertoriul teatrului constănțean: „Jocuri în curtea din spate”, în regia Dianei Mititelu. Spectacolul, o poveste incomodă, dar necesară, invită la dialog și reflecție și îi are în distribuție pe Cristiana Luca, Andrei Bibire, Cătălin Bucur, Theodor Șoptelea și Ștefan Mihai. Reprezentația are loc la Sala Studio-BCR, de pe strada Ion Lahovari nr. 2A.
Programul continuă joi, 15 ianuarie, cu „Comedy Shop”, spectacol de improvizație, ediție specială dedicată Zilei Culturii Naționale.
Vineri, 16 ianuarie, publicul este invitat la „Casa Bernardei Alba” de Federico García Lorca, iar sâmbătă, 17 ianuarie, pe scena Sălii Mari, se joacă „Incendii” de Wajdi Mouawad.
Unul dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriu, „Livada de vișini” de A.P. Cehov, în regia lui Andrei Măjeri, va fi prezentat de trei ori în această lună: joi, 22 ianuarie, sâmbătă, 24 ianuarie și duminică, 25 ianuarie, la Sala Studio.
Finalul lunii aduce, vineri, 30 ianuarie, spectacolul „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”, o producție contemporană semnată de Gabriel Sandu, care va avea loc în Sala Mare.
Toate spectacolele sunt programate de la ora 19:00.
Biletele pot fi achiziționate online sau de la agenția Teatrului de Stat Constanța, iar programul complet este disponibil pe site-ul instituției.



