Temperaturile vor scădea cu circa 20 de grade de pe o zi pe alta

vreme

Temperaturile vor ajunge până la 33 de grade Celsius în țară, vineri și sâmbătă, dar vremea se va strica apoi, fiindcă un front atmosferic rece vine către România. Va ploua mult duminică și luni, iar temperaturile maxime vor scădea și cu 10-14 C grade de la o zi la alta.

Vremea se va strica, însă nu din cauza „ciclonului Ashley”, așa cum au existat informații până acum, ci din cauza unor cicloni din Mediterana.

Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a explicat pentru Agerpres că schimbarea bruscă a vremii este determinată de „o activitate ciclonică foarte intensă” în Mediterana. Această mare este foarte caldă, iar un ciclon se intensifică atunci când o masă de aer foarte rece înlocuieşte o masă deja existentă, foarte caldă.

„Cu cât diferenţele de temperaturi sunt mai mari, cu atât intensitatea fenomenelor este mai mare”, a explicat șefa ANM, care a adăugat că dinamica și evoluția acestui ciclon sunt accentuate de umezeala din bazinul vestic al Mării Negre.

Climatologul Roxana Bojariu a explicat joi pe Facebook că ciclonul care va afecta România în weekend nu va ajunge la caracteristicile de intensitate care „să-l facă celebru”, așa că nu s-a considerat necesar să i se dea un nume.

Practic, niciuna dintre furtunile care s-au format în ultimele zile în zona Atlanticului nu a îndeplinit criteriile necesare, astfel încât să merite să fie „botezată”. Printre criterii se numără intensitatea vântului și cantitatea de precipitații.

Și meteorologul Florinela Georgescu de la ANM, a explicat, citată de Digi 24, că ploile și intensificările de vânt așteptate în România de duminică vor fi cauzate de un front atmosferic rece care va aduce în zona țării noastre și temperaturi scăzute.

Cum va fi vremea între 27 septembrie și 1 octombrie în câteva orașe din țară, conform celor mai noi date ANM:

București

  • Vineri: 15/34
  • Sâmbătă: 16/32
  • Duminică: 15/25, cer temporar noros, averse, descărcări electrice
  • Luni: 11/19, cer mai mult noros, ploaie slabă
  • Marți: 10/22

Constanța

  • Vineri: 18/25
  • Sâmbătă: 18/24
  • Duminică: 18/24
  • Luni: 14/21
  • Marți: 13/21

Cluj

  • Vineri: 13/29
  • Sâmbătă: 13/28
  • Duminică: 12/14, cer mai mult noros, ploaie importantă cantitativ
  • Luni: 7/14
  • Marți: 6/16

Sibiu

  • Vineri: 12/30
  • Sâmbătă: 12/31
  • Duminică: 13/17, cer mai mult noros, ploaie importantă cantitativ
  • Luni: 6/13
  • Marți: 7/18

Iași

  • Vineri: 15/30
  • Sâmbătă: 16/28
  • Duminică: 15/18, cer mai mult noros, ploaie slabă
  • Luni: 9/17
  • Marți: 8/19

Arad

  • Vineri: 16/30
  • Sâmbătă: 16/28, cer temporar noros, averse, descărcări electrice
  • Duminică: 13/14, cer mai mult noros, ploaie slabă
  • Luni: 8/17
  • Marți: 6/18

Craiova

  • Vineri: 14/32
  • Sâmbătă: 15/31
  • Duminică: 16/20, cer mai mult noros, ploaie importantă cantitativ
  • Luni: 10/19
  • Marți: 8/21

Râmnicu Vâlcea

  • Vineri: 14/30
  • Sâmbătă: 14/31
  • Duminică: 15/21, cer mai mult noros, ploaie importantă cantitativ
  • Luni: 10/17
  • Marți: 8/22

Sulina

  • Vineri: 19/23
  • Sâmbătă: 20/23
  • Duminică: 19/23
  • Luni: 15/21
  • Marți: 14/20, cer mai mult noros, ploaie slabă

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

USR are trei amendamente importante referitoare la taxele și impozitele pentru 2025

joi sept. 26 , 2024
Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor la nivelul municipiului Constanța pentru anul 2025 va fi supus la vot în următoarea ședință de Consiliu Local. USR Constanța a trimis în perioada de consultare publică mai multe propuneri de modificare. Singura luată în considerare a fost cea cu privire la reducerea cu […]
florin cocargeanu

V-ar putea interesa și: