Test drive cu Renault Zoe: de ce să (nu) ne cumpărăm o mașină electrică

”Oare motorul e pornit?”. Aceasta a fost prima mea întrebare când m-am urcat pentru prima dată la volanul unui Renault Zoe, automobil 100% electric.

Am acceptat pe loc invitația celor de la Renault de a participa la un test-drive. De fapt, eram atât de nerăbdător încât m-am înscris la prima sesiune.

Prima impresie când vezi mașina este că nu arată rău. Ba dimpotrivă, dacă ținem cont de formele ciudate cu care ne-au obișnuit electricele sau hibridele, e mai mult decât decentă. Este posibil chiar să spuneți că arată bine.

Evident însă, nu aspectul exterior ne interesa cel mai mult în cazul de față. După ce te urci la volan și te obișnuiești cu liniștea, vei observa că mașina are o cutie de viteză automată, ca de altfel toate mașinile electrice Renault. Interiorul este surprinzător de confortabil iar materialele sunt de bună calitate. Tapițeria are inserții din teflon, avea să ne spună apoi Alexandru Vescu, brand manager Renault. Dacă aveți copii și vă murdăresc în mod constant tapițeria, așa cum se întâmplă în cazul mașinii soției mele, nu trebuie să vă faceți griji: puteți șterge cu sârguință, teflonul rezistă.

În mers, mașina este silențioasă. Este una dintre marile sale calități. Aș vrea ca toată mașinile din oraș să fie atât de silențioase. Un mic șuierat, ca o sabie laser din Războiul stelelor, se aude la accelerație. Hmm, accelerația… Încă un punct forte. Ca la toate automobilele electrice, cuplul motorului este disponibil instantaneu. Vă mai aduceți aminte trolee din Constanța? Când accelerau, trebuia să te ții de bară să nu cazi. Cam așa e și cu Renault Zoe. Accelerează instantaneu și urcă bine până la 70-80 de kilometri pe oră. Mai mult nu am încercat, eram pe variantă și era destul de aglomerat, dar mașina părea că se plafonează după această viteză. Motorul are 65 kW, arhisuficienți în oraș, iar cuplul este de 220 nM. Se conduce ușor, este extrem de manevrabilă și aveți și loc suficient în portbagaj pentru cumpărături, chiar dacă vă cheltuiți cea mai mare parte a salariului.

De materialele am spus: sunt de bună calitate, dar parcă se auze un mic ”greieraș” în bord, dar am văzut asta și la mașini de lux. Ca dotări, mașina vine echipată cam cu tot ce este nevoie și ceva în plus. Zoe vine în numai două variante, iar cea de bază are ABS, AFU (asistență la frânarea de urgență, ESP, HAS (sistem de asistență a pornirii din rampă), aer condiționat automat, airbaguri laterale, frontale, cap-torace, faruri de zi LED, cruise control. Varianta de top, Zen, are un sistem multimedia și de navigație performant, senzori de toxicitate, ionizator și difuzor de parfum, senzori de parcare cu spatele, de ploaie și lumină. Autonomia este de 150 de kilometri reali, poate mai puțin, în funcție de stilul de condus și de condițiile meteo. Pe display aveți tot timpul un grafic și numărul de kilmetri pe care îi mai puteți parcurge. Pentru baterie se plătește o rată lunară la Renault (rămâne proprietatea companiei), dar trec asta la lucruri bune. Dacă performanțele ei scad sub 80%, va fi înlocuită gratuit. Încă ceva: Modelul a obținut 5 stele la testele internaționale EuroNCAP și punctajul maxim pentru siguranța pietonilor.

Pentru toate aceste, mi-aș cumpăra un Renault Zoe.De ce nu mi-aș cumpăra? Prețul, evident. Dacă nu faci muuulți kilometri, nu pare prea rentabil. Prețurile sunt de 16.855 euro, respectiv 17.742 euro fără TVA, adică 20.900, respectiv 22.000 euro cu TVA. Guvernul intenționează să acorde un tichet de 6.000 de euro pentru mașinile electrice, care să se cumuleze cu programul Rabla, dar proiectul este în ”avizare externă” – nimeni nu a înțeles exact ce înseamnă acest lucru. Al doilea motiv: dacă stați într-un apartament, ca mine, nu prea ai unde să încarci mașina. Au recunoscut și reprezentanții Renault: publicul țintă e format din firme și persoane fizice care stau la case (cablul pentru o priză normală vă mai costă 500 de euro). România are un plan ambițios de construcție a 10.000 de puncte de încărcare în următorii ani, dublu față de cât are Norvegia acum, dar știm că în România planurile rămân de multe ori pe hârtie, iar pentru locatarii apartementelor de la bloc problema rămâne.

La nivel mondial sunt înmatriculate circa 500.000 de mașini electrice. Țări foarte bogate în petrol, ca Norvegia, își dezvoltă infrastructura de stații de încărcare pentru mașinile electrice. Una din 10 mașini electrice vândute la nivel mondial a ajuns în Norvegia. Până săptămânile trecute, credeam că acesta este viitorul. Între timp, Audi a anunțat că a produs motorină și benzină ecologice, din apă și doixid de carbon. Dacă vor reuși și la scară industrială, autovehiculele electrice vor avea un concurent serios. Dar nici producătorii lor nu stau pe loc. Până în 2020, autonomia electricelor Renault-Nissan va fi de 500 de km. Din această concurență cu siguranță că șoferii vor avea de câștigat.Până atunci, un lucru este cert: un test-drive cu o mașină electrică merită cu siguranță. O puteți face mâine, în parcare la Maritimo Shopping Center.

Renault Zoe mai ajunge în Bacău: 05-07 iunie, Arena Mall; Brașov: 05-07 iunie, Coresi Mall; Iași: 12-14 iunie, Palas Mall; Cluj-Napoca: 12-14 iunie, Polus Center.

 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Elevi din Constanța au ajuns în Spania

Dum mai 24 , 2015
În a doua decadă a lunii mai, 10-16 mai 2015, a avut loc prima activitate transnațională de învățare/predare pe termen scurt pentru elevii de la Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica”, din cadrul proiectului european Erasmus+ “Invaders – How they shaped the Europe of today”, ce se derulează în perioada […]

V-ar putea interesa și: