Tichete de 500 de lei pentru elevii din Medgidia. Cine are dreptul

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Începând de astăzi, 02 septembrie 2020, Primăria Municipiului Medgidia, prin intermediul Direcției de Asistență Socială, demarează acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în conformitate cu O.U.G. nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.

Potrivit acestui act normativ, copiii proveniți din cadrul familiilor defavorizate din învățământul de stat preșcolar (grădiniță), primar și gimnazial cu venituri sociale minime, beneficiază în anul școlar 2020-2021, de sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic în cuantum de 500 de lei/an școlar.

Aceste tichete sociale emise pe suport electronic vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării cursurilor școlare, constând în: articole pe papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație.

Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sunt următoarele:

  • să aibă domiciliul/reședința pe raza municipiului Medgidia, sat Valea Dacilor, sat Remus Opreanu;
  • venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie a acestui an să fie de până la 1.115 lei (inclusiv);
  • să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau școală.

Pentru anul şcolar 2020-2021 cererea-declarație pe propria răspundere se depune de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, la sediul Direcției de Asistenţă Socială, str. Decebal, nr. 35, în cadrul programului cu publicul, însoţită de următoarele acte doveditoare:

  • acte de identitate ale părinților/repezentantului legal (copie);
  • documente din care rezultă calitatea de reprezentant legal, după caz : hotărâre judecătorească de încredințare, încuviințare a adopției, dispoziția conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului/hotărârea instanței de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/dispoziția autorității tutelare, potrivit legii(copie);
  • certificatul de naștere al copilului (copie);
  • dovada înscrierii la grădiniță/școală (în original);
  • certificat de căsătorie părinți (copie);
  • certificat de deces părinte, după caz (copie);
  • acte doveditoare privind veniturile nete realizate de membrii familiei în luna iulie 2020, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz);
  • hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei (după caz).

Familiile beneficiare de venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare precum și cele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflate în evidențele Direcției de Asistență Socială vor depune la Compartiment Prestaţii Sociale doar dovada înscrierii copilului/copiilor la grădiniță/școală pentru anul 2020/2021.

Conform reglementărilor legale în vigoare, după evaluarea cererilor depuse la Direcția de Asistență Socială, lista destinatarilor finali va fi înaintată către Instituția Prefectului – Județul Constanţa  până la data de 15.09.2020.

Menționăm că tichetul social, aferent unui an școlar va putea fi folosit timp de un an de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului și numai la unităţile/magazinele afiliate. Lista acestora va fi comunicată odată cu primirea tichetului social.

Informații suplimentare se pot solicita la adresa de e-mail office@primaria-medgidia.ro și telefonic apelând numărul de telefon: 0241/820800, interior 13.

Articole recente

Constanta-financiara-sigla-jpg
Mitshubishi
Teasing_Tucson Exclusiv Auto
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.