Timișoara își va înlocui toată flota de transport în comun cu vehicule noi și electrice, după o finanțare record prin PNRR

Tramvai în Timișoara. Foto: Facebook/Primăria Timișoara

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat joi că municipiul a câştigat 308 milioane de lei în cadrul Rundei 2 a componentei C10 din PNRR. Aceasta este cea mai mare finanţare europeană câştigată vreodată de municipiu şi reprezintă mai mult de un sfert din banii totali alocaţi pentru această rundă din PNRR. Fondurile vor fi folosite pentru achiziţia a 55 de mijloace noi de transport, 100% electrice.

„Aseară am primit o veste bună din partea Ministerului Dezvoltării. Ne-au comunicat că au aprobat cea mai mare finanţare europeană din istoria Timişoarei, care va presupune schimbarea flotei de transport în comun. Vom primi 308 milioane de lei prin PNRR. Este peste un sfert din finanţarea totală propusă pe această linie”, a declarat primarul Timişoarei Dominic Fritz, conform unui comunicat de presă.

Din aceste fonduri, Primăria Municipiului Timişoara va achiziţiona 55 de mijloace de transport în comun, 100% electrice: 30 de autobuze electrice, 17 tramvaie cu baterii, 8 troleibuze cu motor electric.

În prima rundă de finanţare pe această componentă, Primăria Municipiului Timişoara a depus un proiect de achiziţie a 25 de troleibuze, în valoare de 71 de milioane de lei (TVA inclus). Astfel, în total, prin PNRR, Timişoara va achiziţiona 80 de vehicule nepoluante noi. Iar împreună cu celelalte proiecte europene de achiziţie de mijloace de transport în comun, noua flotă va însuma 150 de vehicule noi.

„În acest mandat vom avea toată flota înlocuită. 150 de mijloace de transport noi în Timişoara, toate electrice. Asta schimbă radical faţa transportului în comun în Timişoara şi el redevine coloana vertebrală a traficului din oraş. Niciun oraş din Europa nu reuşeşte să facă faţă traficului auto decât dacă investeşte masiv în transportul public”, a mai declarat primarul Dominic Fritz, potrivit sursei citate.

Constanța are autobuze electrice din septembrie 2022. Sunt 20 pe traseu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Doru Iordache, noul purtător de cuvânt al Primăriei Constanța

joi nov. 24 , 2022
Primăria Constanța va avea un nou purtător de cuvânt, după ce persoana care a ocupat postul în ultimele luni a câștigat concursul pentru postul de director la Direcția Logistică. În locul său a fost numit Doru Iordache, care este și unul dintre consilierii personali ai primarului, dar care a fost […]
Doru-Iordache

V-ar putea interesa și: