Topul celor mai profitabile firme din județul Constanța

port constanta sediu cnapmc apc gara maritima_crop_crop
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a avut, anul trecut, un profit brut mediu de 4.098.203 lei pe zi

CCINA Constanța a organizat Topul firmelor din județul Constanța, ediția 2020.

Clasamentul în funcție de profitul obținut este surprinzător. Cea mai profitabilă companie este una care are rolul de a administra un domeniu al statului, nu de a face profit. Este vorba despre Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța. Pe locul al doilea se situează un dezvoltator imobiliar, iar podiumul este încheiat de o companie de distribuție a energiei, controlată de statul italian.

În top 10 se mai află companii deținute de verii Dușu, familia Zelca, Gheorghe Muhscină, Grigore Comănescu și Gabriel Comănescu.

Iată topul.

  1. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, profit brut din exploatare de 145.896.620 lei, adică de 4.098.203 lei pe zi (acționar principal este statul român, prin Ministerul Transporturilor)
  2. Alezzi Beach Resort SRL – 136.005.353 lei. Acționari sunt Perifan Anca Raluca, fiica omului de afaceri Costică Zelca, (deține 70% din acțiuni), Zelca Adrian (10%), Zelca Cristian (10%), Zelca Enache Claudiu (10%).
  3. E-Distribuție Dobrogea SA – 63.847.547 lei (acționar principal este Enel Italia, deținută de statul italian).
  4. Gepeto Impex SA – 59.908.859 lei (acționar principal este Gheorghe Muhscină, care a scos firma din insolvență).
  5. Celco SA – 54.387.218 lei, deținută de verii Ion și Niculae Dușu.
  6. Crucea Wind Farm SA – 50.873.338 lei (acționar este Hidroelectrica SA, la care statul român are 80,05% din acțiuni).
  7. Comprest Util SRL – 43.944.327 lei, deținută de omul de afaceri Grigore Comănescu.
  8. Constanța South Container Terminal SA – 42.620.614 lei (acționar este DP World Gold Port Limited, o firmă arabă cu sediul în Insulele Virgine Britanice).
  9. Black Sea Suppliers SRL – 37.204.330 lei (acționari principali sunt doi cetățeni greci, Gioxas Antonios și Skantzikaz Ioannis, și un român, cu 5%, Vassios Apostolos).
  10. GSP Offshore SRL – 36.886.176 lei, deținută de omul de afaceri Gabriel Comănescu.

Lucrurile stau diferit în ceea ce privește topul după cifra de afaceri. Aici, rafinărie Rompetrol, controlată de statul Kazahstan, este pe primul loc, urmată de un trader de cereale și de GSP-ul lui Gabriel Comănescu.

  1. Rompetrol Rafinare SA, cu o cifră de afaceri de 8.275.110.517 lei;
  2. Ameropa Grains SA – 3.087.312.711 lei;
  3. GSP Offshore SRL – 720.070.202 lei;
  4. Black Sea Suppliers SRL – 513.042.791 lei;
  5. Monsson Trading SRL – 489.014.048 lei;
  6. E-Distribuție Dobrogea SA – 488.424.688 lei;
  7. Al Kastal Chartering SRL – 445.135.687 lei;
  8. RAJA SA – 353.938.085 lei;
  9. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța – 345.199.979 lei;
  10. Carco Grup Agritrade SRL – 278.610.691 lei.

În redactarea articolului am folosit informații obținute de pe platforma Confidas.ro.

Zen Residence
energia residence



11 thoughts on “Topul celor mai profitabile firme din județul Constanța

  1. Care o fi criteriul de selecție???
    Poate era firesc sa nu amestecați Regii Autonome cu societati private!!
    Cetățeni constănțeni A se vedea cum ați contribuit. la cifra de afaceri a RA RAJA SA

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Cinci mamuți din era glaciară, descoperiți în Anglia

Sun Dec 19 , 2021
Cinci mamuţi din era glaciară, într-o stare de conservare extraordinară, au fost descoperiţi în Cotswolds, o zonă din Anglia aflată la vet de Londra, lângă Oxford, spre uimirea arheologilor şi a paleontologilor, potrivit The Guardian. Rămăşiţele a doi adulţi, doi tineri şi un pui care au hoinărit acum 200.000 de […]