Toți copiii blocați într-o peșteră din Thailanda au fost salvați VIDEO

Operațiunea de salvare a copiilor blocați într-o peșteră din Thailanda s-a încheiat cu succes.

Toți cei 12 copii și antrenorul de fotbal, blocați de mai bine de două săptămâni, au fost scoși la suprafață, cu ajutorul unui număr impresionant de scafandri: 90.

Operațiunea propriu-zisă a durat trei zile și s-a desfășurat în trei etape.

Urmăriți aici imagini din timpul salvării.

Publicată de Sumjad Haneefa pe Duminică, 8 Iulie 2018

Salvarea copiilor a fost o operațiune extrem de riscantă. Un voluntar și-a pierdut viața. A fost însă, în același timp, un model de solidaritate și umanitate, sute de oameni din mai multe țări conlucrând pentru a-i salva.

„Nu știm dacă acesta este un miracol, știință sau altceva. Toți cei 13 membri ai echipei Wild Boars sunt acum în afara peșterii”,au spus membrii Forțelor Navale Thailandeze, care au participat la salvare.

Copiii sunt în stare bună.

Salvarea lor a produs emoție la nivel mondial.

Pentru că sunt fotbaliști și pentru că mulți dintre ei sunt fani ai Manchester United, echipa din Anglia i-a invitat pe toți să viziteze stadionul Old Trafford.

Purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Angela Merkel, a postat un mesaj pe Tweeter:

„Atât de multe sunt de admirat: perseverența curajoșilor băieți și a antrenorului lor, abilitatea și determinarea salvatorilor”.

Felicitări a trimis și președintele SUA, Donald Trump:

„În numele Statelor Unite, felicitări Forțelor Navale Thailandeze SEAL și tuturor celor care i-au salvat pe cei 12 copii și pe antrenorul lor din perfida peșteră din Thailanda. Un moment atât de frumos – cu toții eliberați, o treabă grozavă!”

Aflați mai multe detalii de la BBC, AICI.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.