Touroperatori americani, în vizită în Delta Dunării

Delta Dunarii nuferi
Nuferi în Delta Dunării

Un touroperator român specializat pe incoming, Invitation Romania, a invitat în România, pentru luna mai, 27 de reprezentanţi ai unor importanţi touroperatori din SUA (agenţi de turism, manageri şi proprietari).

Acţiunea se încadrează în politicile de promovare a tematicilor produsului turistic românesc, derulate cu constanţă de către Invitation.

Dintre aceştia, 7 touroperatori americani se vor familiariza cu produsul Delta Dunării, încă inedit pentru multe pieţe externe. Delta Dunării va fi promovată de către Invitation Romania în SUA în cadrul unui concept activ ecologic, adaptat la o clientelă de vârstă medie şi de peste 60 de ani. Acţiunea se va termina în Tulcea, printr-o conferinţă de presă care va evalua serviciile şi infrastructura produsului Delta Dunării pentru turiştii americani.

„Acest proiect a fost precedat, în prima parte a anului, de infotripuri dedicate pieţelor flamandă, franceză şi germană. De asemenea, în iunie vom derula un proiect inedit de promovare către reţelele noastre internaţionale”, a declarat Gheorghe Fodoreanu, preşedintele Invitation Romania.

Potrivit lui Gheorghe Fodoreanu, aceste iniţiative private sunt în măsură să înlocuiască lipsa prezenţei oricărui suport de promovare a turismului românesc, după închiderea birourilor de promovare turistică, măsură care a fost luată anul trecut.

Touroperatorul Invitation aduce turişti din toată lumea, în special din Asia, Germania, Franţa, Belgia, An­glia, Spania. Printre produsele promovate se numără circuite în Maramureş, Bucovina, Delta Dunării, Transilvania.

Fondatorul Invitation Romania, Gheorghe Fodoreanu, s-a dedicat, de peste 40 de ani, aducerii turiştilor străini în România. A fost ghid şi responsabil pentru piaţa franceză al ONT Carpaţi, singura firmă, de stat, care se ocupa cu aducerea turiştilor străini înainte de 1989, pe vremea comunismului. În 1990, a fondat, alături de parteneri, unul dintre primii touroperatori privaţi din România specializaţi pe incoming, Simpa Turism – Nouvelles Frontieres. Apoi a înfiinţat, alături de alţi acţionari, firmele Simpa Sport, Visit Romania, iar în 2006 a fondat Invitation Romania, touroperator unde este acţionar 100%. În 2004 a înfiinţat Comisia de Incoming a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), organizaţie al cărei preşedinte a fost între 2006 şi 2007.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cât costă intrarea la CMSN

vin mai 4 , 2018
Pentru intrarea în Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța, care include Delfinariu, Planetariu, Microrezervație și Păsări Exotice, se percep, în această perioadă, următoarele tarife. Adulți – 12,00lei Elevi/Studenți – 3,00lei Copii până la 7 ani – gratuit Pentru biletele achiziționate online se percepe un comision de maxim 10% […]

V-ar putea interesa și: