Trafic de coșmar pe bd. Tomis

bd tomis trafic
Bulevardul Tomis, azi după-amiază. Vedere spre orașul Ovidiu

Sute de mașini, cozi imense, claxoane, nervi și înjurături, totul sub un soare canicular. Acesta este tabloul pe care îl puteți vedea de câteva zile pe bulevardul Tomis, la ieșirea din oraș spre Ovidiu.

CNADNR a început lucrări de decopertare și de asfaltare. Culmea, lucrările au loc în cel mai aglomerat weekend de pe litoral din acest an, de Rusalii, când mulți români vin la mare pentru că au o minivacanță.

Șoferii pe care i-am întâlnit azi în zonă era exasperați de cozile formate.

”Sunt din Constanța și muncesc în Ovidiu. Fac peste o oră până la muncă. E coadă de pe Soveja, de la Maritimo, până după Carrefour”, a spus unul dintre ei.

Un alt șofer l-a văzut în zonă pe primarul Decebal Făgădău și l-a întrebat de ce nu face nimic pentru a rezolva situația. Edilul i-a spus că lucrarea nu aparține de Primăria, ci de CNADNR, dar că va cere lămuriri, la rândul său, celor responsabili. A spus că și el este personal afectat de aceste lucrări, pentru că locuiește în Tomis Nord.

bd tomis trafic (2)
Primarul Decebal Făgădău stă de vorbă cu un șofer nemulțumit, pe bd. Tomis

Rămân valabile două întrebări pe care le-am auzit azi, pe care le adresăm pe această cale celor de la CNADNR:

  1. De ce acum, în plin sezon?
  2. De ce nu se lucrează noaptea?
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Ambulatoriul Spitalului Județean Constanța, închis de Rusalii

Fri Jun 17 , 2016
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa informează pacienţii că luni, 20 iunie 2016, Ambulatoriul de Specialitate nu lucrează. Măsura respectă prevederile art. 139, alin (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia, prima şi a doua zi de Rusalii sunt […]