Trafic restricționat pe strada Zorelelor din municipiul Constanța. RAJA înlocuiește o conductă veche de peste 50 de ani

RAJA a anunțat că, având în vedere că, în ultima perioadă, la nivelul colectorului menajer de pe strada Zorelelor, s-au înregistrat mai multe avarii, s-a luat decizia reabilitării unui tronson de la nivelul acestuia, ce are o vechime de peste 50 ani.

Astfel, în perioada 14 – 23 decembrie 2022, se desfășoară lucrările de înlocuire a unui segment de aproximativ 70 m din conducta cu diametrul de 250 mm. Din cauza gradului mare de deteriorare a instalației, dar și a zonei și adâncimii la care aceasta este pozată (aproximativ 3 metri), echipele din teren depun un efort susținut pentru a realiza intervențiile, fără a determina disfuncționalități majore în preluarea apelor uzate și fără a afecta infrastructura edilitară existentă în teren (cabluri sau conducte pentru alte utilități).

Astfel, în perioada 14 – 23 decembrie 2022, traficul auto de pe strada Zorelelor va fi restricționat pe zona delimitată de intersecțiile cu bulevardul Mamaia și strada Unirii.

În vederea realizării acestor lucrări, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului au fost anunțate Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.

Având în vedere că prin zona afectată circulă mai multe linii CT Bus, pentru a nu afecta transportul în comun, autobuzele se vor putea deplasa în continuare, pe strada Zorelelor, pe un tronson marcat și delimitat cu semne rutiere corespunzătoare.

Ne cerem scuze cetățenilor, dar și participanților la trafic din zona respectivă pentru disconfortul creat la nivelul traficului, cât și al ambientului și îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții. De asemenea, dorim să amintim constănțenilor că investițiile sunt realizate în beneficiul lor pe termen lung, prin realizarea acestora urmărindu-se îmbunătățirea preluării apelor uzate, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor în regim continuu.

RAJA SA

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Inflația a scăpat de sub control. Cu cât s-au scumpit alimentele

mar dec. 13 , 2022
Rata anuală a inflaţiei a scăpat de sub control și a urcat la 16,8% în luna noiembrie 2022, de la 15,32% cât era în octombrie. Produsele alimentare s-au scumpit cel mai mult, cu 21,55%, fiind urmate de mărfurile nealimentare cu 16,17% şi serviciile cu 9,51%, potrivit datelor Institutului Naţional de […]

V-ar putea interesa și: