Traficul de la intrare în Mamaia, redirecționat. S-a schimbat și viteza maximă în stațiune

redirijare trafic mamaia

Începând de astăzi, 13.09.2018, traficul rutier din zona Perla (intersecţia bd. Mamaia-bd. Aurel Vlaicu) va fi redirijat.

Se va circula astfel:

  • din direcţia Pescărie spre Năvodari: înainte, pe 2 benzi de circulaţie, (banda întâi cu prioritate, iar banda a doua fără prioritate), iar banda a treia cu posibilitatea de a efectua virajul la stânga, fără prioritate, către b-dul Aurel Vlaicu;
  • din direcţia Năvodari spre Constanţa: pe toate cele trei benzi se va efectua virajul la dreapta spre b-dul Aurel Vlaicu, iar de pe banda 3 se va putea efectua virajul la stânga, fără prioritate, spre zona Pescărie;
  • din direcţia bd. Aurel Vlaicu spre Năvodari: înainte, în staţiune, pe 2 benzi de circulaţie, cu prioritate;
  • din direcţia bd. Aurel Vlaicu spre Pescărie (Sat Vacanţă): la dreapta, pe 2 benzi de circulaţie.

Pe întreaga perioadă a extrasezonului 2018 – 2019, viteza maximă admisă pe bd. Mamaia, din staţiune, este de 60 km/oră, semnalizată corespunzător cu indicatoare rutiere la cele trei intrări în staţiunea Mamaia.

mamaia trafic

Primăria Constanța roagă participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră, să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei şi să nu producă prejudicii proprietăţii publice sau private.

Oprirea, staţionarea şi parcarea se vor face în locurile special amenajate şi semnalizate, fără ocuparea spaţiilor destinate staţiilor taxi şi autobuz.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.