Traficul pe podul din Agigea se redeschide astăzi, a anunțat, în urmă cu puțin timp, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor. Acesta s-a aflat, dimineață, într-o vizită oficială pe pod.
”Estimam ca deschiderea să aibă loc până la sfârșitul anului, dar printr-o mobilizare bună a constructorului și printr-un management strict riguros al companiei reușim să deschidem traficul cu trei săptămâni mai devreme, adică astăzi”, a spus Homor.
Acesta a precizat că nu vor exista restricții de viteză sau de tonaj.
Podul va fi închis din nou în martie 2017, pentru lucrări la calea de rulare dinspre Agigea spre Lazu.