
Traficul prin Canalul Dunăre – Marea Neagră, în volum de 12,9 milioane tone mărfuri în perioada ianuarie – septembrie 2022, a scăzut cu 5% faţă de volumul înregistrat în aceeași perioadă din 2021, a anunțat Direcția Județeană de Statistică din Constanța.
Numărul total al navelor tranzitate a scăzut cu 0,4% în perioada ianuarie – septembrie 2022 față de cel înregistrat aceeași perioadă din 2021, dar numărul navelor străine care au traversat canalul a crescut cu 4,8%.
Traficul de mărfuri prin portul Constanţa însumează 54,6 milioane tone în perioada ianuarie-septembrie 2022 şi este cu 8,8% mai mare decât în aceeași perioadă din 2021.
Director general al CNACN este Daniel Georgescu, PSD. Acesta câștigă din funcția sa mai bine decât președintele Klaus Iohannis.

În 2021 a încasat 413.775 lei, adică 34.481 de lei pe lună. Declarația sa de avere o puteți consulta AICI. Președintele Klaus Iohannis a avut, în 2021, un venit de numai 179.507 lei. Detalii AICI. Așadar, șeful CNACN, instituție subordonată Ministerului Transporturilor, câștigă de peste două ori mai multe decât președintele României.
Daniel Georgescu este unul dintre posibilii candidați ai PSD Constanța la funcția de primar al municipiului Constanța.