Tragedia de lângă noi. De ce nu ne pregătim?

În vara lui 2010 plănuiam o vacanță de vis. Mă gândeam cu încântare că voi vedea unul dintre cele mai vechi orașe din lume, Damascul, îmi imaginam cum din deșertul năpădit de căldură aveau să se ridice în fața ochilor noștri incredibilile ruine ale Palmirei, colonia ridicată de împăăratul Caracalla pe Drumul mătăsii și condusă de regina Zenobia. Aș fi rătăcit ore în șir în imensul bazar oriental din Alep, despre care prietenii sirieni îmi spuneau că e un labirint din care tu, ca străin, greu reușeai să mai ieși. Aveam pe listă orașele Hama și Homs, dar și citadela Crac de Chevaliers, care m-a intrigat inițiat prin numele său.

palmira

Palmira, Siria (foto: ibtimes.co.uk)

Am amânat atunci cu un an concediul, pentru a o vedea adusă pe lume pe fetița noastră. De atunci până acum lumea, așa cum o știam, s-a schimbat.

migrantfather

Fotografia unui tată sirian ajuns pe insula Kos, Grecia, a făcut înconjurul lumii (foto: indepenedent.co.uk)

Din 2011, un război civil sângeros a distrus țara. Privit de departe, conflictul, care a făcut sute de mii victime, pare ilogic și barbar. Diferențele dintre suniți și șiiți, setea de putere a președintelui Bashar al Assad, încrengăturile geo-politice din peninsula arabă pălesc în fața cifrelor. Și cifrele sunt înspăimântătoare. Un bilanț al Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, citat de France Presse, nota sec, la începutul acestei luni: 88.616 morți în rândul lupătorilor proguvernamentali, 71.781 de morți în rândul civililor, dintre care 11.964 copii, 42.384 de morți printre combatanții de naționalitate siriană — rebeli, dezertori, jihadiști și kurzi, 34.375 de morți printre jihadiștii străini veniți să lupte în Siria. În total, peste 202.000 morți. Sute de mii de răniți și mutilați, case și orașe distruse, spitale și școli rase de pe fața pământului. Cum să nu fugi din calea iadului care vine peste tine?

Tată care ține în brațe cadavrul fiului, ucis în urma unui bombardament în Alep, Siria (foto: www.sfgate.com)

Tată care ține în brațe cadavrul fiului, ucis în urma unui bombardament în Alep, Siria (foto: www.sfgate.com)

Și unde să fugi? La vecinii din Irak? În Israel? Poate Turcia? Nu, evident că nu. Cea mai simplă evedare din infern este pe calea apei. Marea Mediterană leagă Siria de Cipru și de Grecia, iar de aici mai departe de Germania, noul El Dorado al năpăstuiților soartei din Siria și din alte țări aflate în conflict sau în sărăcie cruntă.

Sute de mii de sirieni își părăsesc țara

Mai există o rută, prin Turcia și apoi pe Marea Neagră, până în Bulgaria sau România. Acum, cu forțele armatei turce bombardând teritoriile ocupate de statul Islamic, pare inaccesibilă. Să nu uităm că mai multe ambarcațiuni au ajuns anul trecut așa în Constanța. Scenariul se poate repeta înzecit, dacă migranții care ajung acum la porțile Greciei dau de știre că ruta românească e o alternativă mai ușoară. Și e posibil să facă acest lucru.
Migranții ilegali care ajung în România sunt luați în evidență pe calea apei și apoi duși la centre de primire. Cel mai mare e în Galați. Aici, au voie să iasă din clădire pe timpul zilei. Nimeni nu se asigură că nu ajung la granița cu Ungaria, de pildă. Ungarie care ar vrea să construiască un gard de protecție și pe granița cu România, cum a făcut-o pe cea cu Serbia, dacă i-ar permite directivele europene.

Probabil că peste un million de străini vor ajunge în acest an în Europa ilegal. Este România pregătită de un aflux major? În toamna anului trecut, când un vapor cu aproape 90 de sirieni a ajuns în portul Constanța, echipa de intervenția a fost total depășit de situație. Coordonatorii acesteia au trimis poze către mass-media cu corturile amenajate pe țărm și cu echipamentele de protecție împotriva bolilor contagioase. Au uitat însă să spună că niciunl dintre sutele de pierde-vară de acolo nu s-a gândit să aducă apă pentru cei care erau pe mare de zeci de ore. Setea copiilor de câțiva ani a fost potolită de angajați care și-au adus sticlele de apă personale din mașină. Nici măcar un biscuite, nici măcar o picătură de apă. Costume ca de extratereștri, în schimb. Vă mai aduceți aminte? Era isteria Ebola în floare. Costumele nu au ajuns însă pentru toți cei care au intrat în contact cu migranții. Ce contează că dacă măcar unul ar fi intrat în contact cu un presupus bolnav am fi putut avea de-a face cu o epidemie? Pentru Prefectura Constanța, cea care a organizat acțiunea, era mai important să dea bine în pozele pentru presă. Ambarcațiuni cu zeci de migranți au ajuns și anul acesta pe țărmul românesc al Mării Negre.

Misiune refugiati (23)

Migranți în Constanța, octombrie 2014. O parte dintre români au costume de protecție, alții măști, alții nimic (foto: ISU Dobrogea)

Nimic nu s-a schimbat de atunci până acum. Niciun exercițiu serios, nicio simulare, nimic. Dacă mâine călăuzele adoptă traseul prin România, autoritățile vor fi luate, ca de fiecare dată, prin surprindere.

Și, din păcate, criza umanitară de la porțile Europei e de-abia la început.

Iată imagini care nu mai au nevoie de niciun comentariu:

Domnule prefect Ion Constantin, dl. comandant ISU Petrov Daniel, pe când un exercițiu în care să se simuleze apariția la graniță a câteva sute de migranți?

Un editorial de

541946_579923295364954_802850124_n1

Cristian Hagi

 

Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Un comentariu

  • De ce migreaza spre Europa si nu se indreapta spre cei care le fac rau? De ce mai exista si acum, acel Bassar ? In toate tarile din jur ,au fost schimbati conducatorii,pe acesta nu reuseste chiar nimeni sa-l inlocuiasca? Sa-si aleaga un lider care sa le recunoasca drepturile?

Leave a Reply

Your email address will not be published.