Tragedia din Constanța despre care nimeni nu vorbește

Într-un oraș în care se discută zilnic despre parcări, sensuri giratorii și festivaluri, o realitate cruntă trece neobservată: în Constanța, mortalitatea infantilă a crescut de cinci ori în doar un an.

Potrivit datelor oficiale ale Direcției Județene de Statistică, în primele două luni din 2025 au murit 10 copii sub un an, comparativ cu doar 2 decese în aceeași perioadă a anului trecut

Este o creștere abruptă, dureroasă și, cel mai grav, ignorată aproape complet în spațiul public.

Deși numărul total poate părea mic la prima vedere, în realitate fiecare dintre acești copii reprezintă o tragedie pentru familie și un eșec pentru comunitate. Mortalitatea infantilă este unul dintre cei mai importanți indicatori ai stării de sănătate publică, ai nivelului de îngrijire medicală și al calității vieții într-o societate. Când acest indicator se deteriorează brusc, nu vorbim despre o coincidență, ci despre o alarmă care trebuie să trezească autoritățile.

De ce mor copiii?

Cauzele mortalității infantile sunt multiple: malformații congenitale, lipsa accesului rapid la tratamente specializate, infecții netratate la timp, nașteri premature sau complicații perinatale. Uneori este vorba de condiții sociale dificile, de sărăcie, de lipsa educației medicale a părinților. Alteori, vina aparține unui sistem de sănătate insuficient pregătit să intervină prompt în situații critice.

Știm, de exemplu, că spitalele de copii din România funcționează adesea cu personal insuficient, echipamente vechi sau paturi insuficiente la terapie intensivă neonatală. La Constanța, problemele Spitalului Județean sunt cunoscute: lipsa investițiilor ani la rând, secții aglomerate, infrastructură învechită. Iar când vine vorba de bebeluși în stare critică, fiecare secundă contează.

Unde sunt autoritățile?

Până acum, nicio autoritate din Constanța nu a comunicat vreo explicație sau reacție publică în fața acestei creșteri dramatice. Nici măcar un semnal de îngrijorare.

Există, din fericire, inițiative civice sau fundațiile – cum este Asociația Blondie, coordonată de Adelina Toncean – care au compensat prin zboruri medicale și sprijin logistic lipsa de reacție a statului. Au salvat vieți, Dar câte astfel de soluții pot exista și cât de sustenabile sunt?

Nu este doar o statistică

Acești zece copii nu sunt doar cifre într-un raport – sunt vieți pierdute, potențial neîmplinit, suferință lăsată în urmă. Și mai ales, sunt un avertisment că ceva esențial nu funcționează. Dacă nici moartea unor nou-născuți nu ne mai mobilizează, ce altceva o va face?

Este timpul ca administrația locală, medicii, ONG-urile și comunitatea să trateze acest subiect cu seriozitatea pe care o merită. Pentru că, într-un oraș european din 2025, moartea evitabilă a copiilor nu ar trebui să fie normalitate.