
La data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 13.20, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că un minor, de 1 an și 10 luni, ar fi decedat la o unitate spitalicească din municipiul Medgidia.
„Conform primelor cercetări, s-a stabilit că fetița ar fi suferit vătămări corporale, ca urmare a accidentării de o piesă de mobilier, în timp ce se afla în grija unei femei, alături de alți 6 copii, de vârstă preșcolară, la locuința acesteia din municipiul Medgidia.”, a anunțat IPJ Constanța.
Este vorba despre o canapea extensibilă, din informații pe surse.
La acest moment, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul de Investigații Criminale au demarat cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a întregii situații de fapt și luarea măsurilor care se impun.
Un comentariu la “Tragedie în Medgidia: fetiță de 1 an și 10 luni, decedată ca urmare a accidentării de o piesă de mobilier”