Traian Băsescu a încălcat legea electorală – disperare sau greșeală?

traian basescu

Traian Băsescu a făcut azi un gest absolut bizar. În timpul declarațiilor de presă de la ieșirea de la vot, fostul președinte al statului a spus explicit, în fața camerelor de luat vederi, cu cine a votat.

„Am dat un vot pentru dreapta care nu poate face o majoritate fără PMP, deci am votat PMP.”, a spus Traian Băsescu, moment în care a fost întrerupt de jurnaliști.

Traian Băsescu a încălcat legea electorală, dar şi dispoziţiile CNA din ziua votului, care nu dau voie să spui explicit cu cine ai votat.

„Sunt probabil alegerile în care opțiunile sunt cel mai clar definite. Stânga vrea să ducă banii în consum, dreapta vrea să ducă banii în dezvoltarea. Opțiunea mea este pentru dezvoltarea țării și nu pentru consum. Din acest motiv am votat pentru dreapta. “, a adăugat Traian Băsescu, după ce i-a fost atrasă atenția.

De ce a încălcat Băsescu legea? O cunoaște, desigur. Este fie o gafă, fie un semn de disperare. Dacă luăm în calcul exit poll-ul publicat pe surse de Adevărul, care spune că PMP nu face pragul electoral, dar și că una din fiicele sale candidează la Constanța, înclinăm să credem că ce a spus președintele nu a fost o greșeală.

Citește și: Averile candidaților. Elena Băsescu, mamă singură cu 3 copii, și-a cumpărat un BMW care atinge suta în 5,5 secunde

Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.