Traian Băsescu este acuzat oficial de spălare de bani

Basescu

Parchetul General a anunţat oficial, astăzi, că Traian Băsescu este cercetat pentru spălare de bani, faptă care ar fi fost comisă în perioada octombrie 2000 – mai 2005, prin încheierea succesivă a mai multor contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile.

„Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Băsescu Traian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani. În ordonanţa întocmită, procurorii au reţinut că fapta a fost săvârşită în perioada octombrie 2000 – mai 2005, prin încheierea succesivă a mai multor contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul General.

Fostul preşedinte al României a mers azi dimineaţă la Parchet, unde a fost chemat pentru a da declaraţii în legătură cu acuzaţiile care i se aduc.

Dosarul a fost deschis în urma a două sesizări, una a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării şi o alta a Grupului de Investigaţii Politice. Cauza a fost închisă în anul 2012, procurorii dispunând neînceperea urmăririi penale. În mai 2015, soluţia a fost infirmată de Tribunalul Bucureşti iar dosarul a fost redeschis. In iulie 2015 s-a început urmărirea penală in rem.

Potrivit ordonanţei procurorilor, în luna august a anului 2000, Traian Băsescu a cumpărat un imobil din Aleea Privighetorilor pentru care a plătit „suma de 1 .483.244.000 lei, plătită numerar şi a cărei provenienţă nu a fost justificată” iar „la aceeaşi dată, la acelaşi birou notarial, Căşuneanu Costel a cumpărat o suprafaţă egală de teren situată la aceeaşi adresă, pentru care a plătit un preţ de 3 ori mai mare, respectiv preţul pieţei”.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Patru spitale din județul Constanța, pe lista neagră a Ministerului Sănătății

vin mai 6 , 2016
Pentru informarea cetăţenilor, Ministerul Sănătăţii, cu aprobarea Parchetului General a făcut publică lista unităţilor sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme în urma controalelor realizate conform dispoziţiei ministrului Sănătăţii prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară. ”Precizăm faptul că pentru siguranţa pacienţilor, în unităţile sanitare în care […]

V-ar putea interesa și: