Traian Băsescu: „Nu suntem PAȘALÂC turcesc!”

traian basescu

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a luat poziție, joi, referitor la cererea de extrădare din România a ziarustului turc Kamil Demirkaya.

„Nu suntem paşalâc turcesc, ci buni prieteni şi parteneri egali ai Turciei.
Autorităţile din Turcia au cerut extrădarea ziaristului Kamil Demirkaya pentru opiniile criticele exprimate prin presă, la adresa puterii de la Ankara.
În mod cert, acesta nu va avea parte de un proces corect în Turcia, nu-i vor fi respectate drepturile iar viaţa jurnalistului va fi în pericol.
România trebuie să se comporte ca un stat membru al Uniunii European, în care valori precum dreptul la liberă exprimare este respectat şi să respingă extrădarea jurnalistului Kamil Demirkaya.
Sper că instituţiile Statului Român nu vor acţiona ca pe vremea când eram paşalâc turcesc.”, a declarat Traian Băsescu.

Kamil Demirkaya, jurnalist turc cunoscut drept militant împotriva regimului lui Erdogan, a fost condus astăzi în faţa procurilor, după ce autorităţile de la Ankara au cerut extrădarea lui. Bărbatul aşteaptă acum ca magistraţii Curţii de Apel Bucureşti să ia în discuţie solicitarea.

„În Turcia sunt acuzat de terorism, dar eu ca formaţie sunt profesor, cadru didactic, 11 ani în Turcia şi în afara Turciei am prestat această meserie, 8 ani de zile am profesat ca ziarist. Eu în viaţa mea nu-mi aduc aminte să fi omorât o muscă sau o furnică. Din păcate sunt acuzat de terorism. Azi în urma solicitării autorităţilor din Turcia, autorităţile de aici au venit la domiciliul meu şi am urmat procedura legală”, a spus Kamil Demirkaya la Digi24.

Van Oord sucursala Constanța a pierdut, anul trecut, 21.000 de lei în FIECARE ZI

Jurnalistul locuiește în România de doi ani și deține un permis de ședere temporară. În luna noiembrie 2018 și-a depus actele pentru prelungirea permisului de ședere, documentele aflându-se în curs de procesare.

La ordinul lui Erdogan, procuratura din Antalya a emis un mandat de arestare, ziaristul fiind acuzat că este membru al mişcării Gulen. Guvernul turc a trimis autorităţilor române mandatul de extrădare pentru Demirkaya, iar miercuri dimineaţă ziaristul a fost ridicat de acasă şi dus la sediul Poliţiei Române, apoi la Parchetul General.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cardurile de sănătate expirate sunt valabile încă doi ani de la data expirării

joi dec. 6 , 2018
Casa Națională de Asigurări de Sănătate reamintește furnizorilor de servicii medicale aflaţi în contract cu instituția, dar şi asiguraţilor, că termenul de valabilitate a cardurilor naționale de sănătate a fost prelungit de la 5 la 7 ani prin Hotărârea de Guvern nr. 458 din 28 iunie 2018. „Facem această precizare […]
card de sanatate

V-ar putea interesa și: